A murit Rudel Obreja!(253)
Fostul campion dinamovist Rudel Obreja s-a stins astăzi din viață, la vârsta de 57 de ani.
De luni bune, fostul pugilist se lupta cu o boală incurabilă, care se pare că i-a adus sfârșitul.
Liga Profesionistă de box a fost cea care a transmis cruntul mesaj prin intermediul rețelelor sociale.
„Cu adâncă durere în suflet anunțăm trecerea în neființă a fostului om de box Rudel Obreja. Drum lin printre stele, drag prieten! Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a anunțat Liga Profesionistă de Box.
În luna iulie a anului trecut, Rudel Obreja a fost lăsat să plece de la Penitenciarul Jilava, timp de trei luni, pentru a se trata, însă starea acestuia s-a agravat, iar în cele din urmă a decedat.
Născut pe 6 august 1965 la Galați, Rudel Obreja a fost medaliat cu bronz la Campionatul Mondialul din 1989 și cu argint la Europeanul din 1989. De asemenea, a fost multiplu câștigător al Centurii de Aur și al titlului național.
Dumnezeu să-l ierte! Condoleanțe familiei!”