Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
info utile
Atenție! Se oprește apa în mai multe zone din municipiul Constanța și 4 localități din județ

Atenție! Se oprește apa în mai multe zone din municipiul Constanța și 4 localități din județ(325)

În perioada 28 martie 2023, ora 22.00 - 30 martie 2023, ora 15.00, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța se vor executa lucrări de înlocuire a unor vane de legătură și de realizare a unui by-pass. Acestea sunt prevăzute în Contractul de lucrări CL33 – “Reabilitare conducte aducțiune și magistrale, stații de pompare apă uzată și refulări aferente în municipiul Constanța” în valoare de aproape 76 mil. lei cu TVA, derulat prinProgramul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Tot în acest interval, echipele RAJA vor acționa la nivelul rețelelor de distribuție din municipiul Constanța, în alte 7 puncte de lucru unde se vor monta vane de legătură, cu diametre cuprinse între 150 și 1.000 mm, debitmetre pentru măsurarea și reglarea presiunii, precum și cuplarea unei noi conducte la sistemul centralizat. Aceste investiții se vor executa din fonduri proprii și sunt necesare pentru sectorizarea sistemului de alimentare cu apă, dar și pentru regularizarea presiunii în vederea evitării producerii unor avarii.

Pe timpul desfășurării lucrărilor, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

• Cartierul Palas și Zona industrială Oierie Palas;
• Cartierele Brătianu și Medeea;
• Zona industrială;
• Cartierele CET, Viile Noi și Sere;
• Cartierele Km 4, Km 4-5, Km 5 și Veterani;
• Zonele industriale CET, Caraiman și Oil Terminal;
• Zona comercială Constanța Sud (Auchan, Metro, Brico Depot, Avia Motors);
• Cartierul Faleză Sud;
• Cartierele Far, Abator, Gară, Icil, Balada, Casa de Cultură, Inel I, Inel II, Coiciu și Compozitori;
• Zonele Baba Novac și Halta Traian;
• Zona Comercială Vest;
• Localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea și Eforie Nord.

Pe lângă complexitatea lucrărilor, intervalul de sistare a alimentării cu apă este determinat și de lungimea instalațiilor, a diametrului acestora, dar și a debitului de apă. Timpul necesar pentru golirea și umplerea rețelei de distribuție din zona afectată poate varia de la 6 până la 9 ore. Prin urmare, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare sector afectat.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului împreună cu formațiile de lucru ale RAJA vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor. 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii
OMD MAMAIA
Labirint Residence Euro Vial Residence
IMPExpert Birotică și Papetărie
IMPExpert Birotică și Papetărie

Editorial

DREPTUL DE PORT CARTE
scris de Mircea Lungu
,,Dar inima mea era dăruită lui Lev Tolstoi. Am hotărât atunci și acolo că, într-o zi, aveam să fiu soția lui. După ce a plecat, (...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii