AMALGAME

 

* Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a aprobat lista primelor 31 de unități de învățământ care vor primi finanțare prin Programul național de investiții "Școli sigure și sănătoase". Astfel, vor fi consolidate seismic, reabilitate, modernizate și eficientizate energetic 14 licee, 15 școli și două grădinițe, încadrate în clasa de risc seismic I, din București și alte 18 județe.

Finanțarea lucrărilor este asigurată de Ministerul Dezvoltării, iar unitățile administrativ-teritoriale (UAT) pe raza cărora se află cele 31 de obiective răspund de modul în care sunt realizate aceste lucrări. Pe perioada lucrărilor, beneficiarii trebuie să asigure spații pentru relocarea activităților sau alte modalități de desfășurare a procesului educațional, a menționat ministrul Dezvoltării, care a specificat că nu trebuie întocmite documentații tehnico-economice de tip DALI, ci doar proiectul tehnic. În urma acestuia, a expertizei și a costului standard pe metru pătrat la consolidare, stabilit prin ordin de ministru, finanțarea va fi acordată urgent.

Contractele de finanțare se încheie pentru o perioadă de trei ani. Introducerea școlilor în acest program se face pe baza listelor transmise periodic de Ministerul Educației, cuprinzând clădirile încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic RsI, comunicate de UAT-uri. Clădirile sunt introduse în lista aprobată prin ordinul ministrului Dezvoltării, urmând ca UAT-urile pe raza cărora se află aceste școli să-și transmită, în termen de cinci zile de la data aprobării acesteia, acordul pentru includerea în program.


* Europarlamentarul Dacian Cioloș a semnalat o inițiativă aparte constănțeană: “Am aflat zilele trecute la Constanța cum poate să apară o secție întreagă dintr-un spital doar din dorința, entuziasmul și viziunea unei femei încărcate de suferința copiilor cu afecțiuni oncologice. Și am mai aflat cum între oameni care se pun în slujba salvării copiilor nu există stat și privat, există doar cuvântul „împreună”.

O lecție pe care mi-a predat-o într-o dimineață Alina Pătrăhău - fondatoarea proiectului „Dăruiește Aripi”, care s-a întâlnit în 2010 cu un nou destin ca urmare a nevoii unui copil de 2 ani bolnav de cancer de a fi tratat în străinătate. A reușit să-l ajute - azi este un tânăr de 17 ani - și a simțit impulsul de a face același lucru pentru mai mulți copii aflați într-o situație similară. Așa a apărut secția de pediatrie oncologică din Spitalul Județean Constanța, una dintre cele mai moderne din spital, ca o colaborare reușită de inovare și profesionalism între o organizație neguvernamentală și medicii pediatri.

După crearea acestei secții (dotată 100% cu contribuții financiare private de la antreprenori din Constanța), au mers mai departe. Au încercat soluția îngrijirii la domiciliu pentru a micșora traumele pe care le îndură un copil bolnav de cancer la contactul cu spitalul și cu un tratament dur și agresiv. Au format asistente pentru control medical la domiciliu, au testat și au făcut proceduri noi, iar azi serviciul funcționează cu costuri acoperite din sponsorizări. Dar nu s-au oprit aici, au realizat și Registrul Național al Cancerului la Copil - o platformă în care sunt înregistrați copiii cu cancer, dar și tratamentele care li se aplică - pentru care Asociația „Dăruiește Aripi” a primit premiul „Cetățeanul European al anului” din partea Parlamentului European”.

* Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a desfășurat, și în acest an, o nouă serie de acțiuni de repopulare a Complexului lagunar Razim-Sinoe cu icre embrionate de șalău (Sander lucioperca), acțiuni parte a contractului de servicii pentru Refacerea stocurilor de șalău din complexul Razim-Sinoie. Procesul de reproducere natural dirijată s-a realizat în perioada martie-aprilie 2023, la Baza de cercetare Enisala aparținând de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare "Delta Dunarii" Tulcea, în prezența angajaților ARBDD. Lansarea celor peste 1200 de cuiburi embrionate conform tehnologiei brevetate și introducerea acestora în lac a fost finanțată de ARBDD. O parte din veniturile obținute din permisele de acces în RBDD au constituit fondurile pentru refacerea stocurilor de șalău (Sander lucioperca) în Complex Razim – Sinoie, specie aflată în declin.

* Câteva zeci de picturi româneşti aflate în colecţia de pictură ce a aparţinut politicianului Corneliu Vadim Tudor au fost scoase la licitaţie marţi, 25 aprilie, prin Casa de Licitaţii A10 by Artmark.

Picturile româneşti ce sunt puse la dispoziţia colecţionarilor sunt semnate de importanţi artişti români precum Gheorghe Petraşcu, Rudolf-Schweitzer Cumpăna, dar şi Sorin Ilfoveanu. Printre lucrările cu tematică tradiţională din colecţia Corneliu Vadim Tudor se numără şi un ulei de mari dimensiuni de Rudolf-Schweitzer Cumpăna, unul dintre autorii preferaţi ai lui Corneliu Vadim Tudor, intitulată „Odihnă la câmp”, care înfăţişează un ţăran obosit după munca câmpului, ce desface o legătură de ceapă, pregătind o masă simplă. Pictura are un preţ de pornire de 1.800 de euro.O altă lucrare dragă colecţionarului, în licitaţie, este acuarela „Casă ţărănească”, semnată de maestrul Gheorghe Petraşcu, având un preţ de pornire de 1.500 de euro.


A consemnat moș ION ROATĂ de la ROTATIVĂ