AMALGAME
* Satul Oituz, ce alături de Lumina și Sibioara, formează comuna Lumina, a îmbrăcat recent straie de sărbătoare. Descendenții neamului de ceangăi din Luizi-Călugăra, județul Bacău, au celebrat centenarul satului Oituz. Întreaga comunitate a participat la slujba religioasă din Biserica Catolică și la depunerea de coroane, iar apoi s-au deplasat spre scena din centrul satului.
* Mai este foarte puțin până la minivacanța de 1 Mai, iar autoritățile deja s-au pregătit. Pentru a evita supraaglomerarea, CFR Călători suplimentează numărul trenurilor care se îndreaptă spre litoral. Astfel, în perioada 27 aprilie - 2 mai, oamenii vor putea călători direct cu trenul către mare din oraşe precum Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Oradea sau Timişoara. De altfel, în minivacanţă vor exista şi rute rapide de doar două ore din Bucureşti către Constanţa.
* Constanța este cu un pas mai aproape de a avea două noi spitale. În cadrul unei ședințe de lucru desfășurată la București, în prezența ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, atât Mihai Lupu, președintele CJ Constanța, cât și primarul municipiului de la malul mării, Vergil Chițac, au semnate contractele de finanțare pentru spitalul de pediatrie „Mama și copilul”, dar și pentru spitalul de oncologie și cardiologie. Cele două proiecte extrem de importante pentru Constanța vor fi finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență.
* 55 de medici din domeniul obstetrică ginecologie din țară, dar și de peste hotare, s-au aflat la malul mării, acolo unde timp de patru zile au participat la un eveniment unic în România, Ultrasound Constanta Camp. Ideea principală a acestui curs este de a testa abilitățile practice și nivelul de pregătire al participanților la începutul și la sfârșitul cursului.
* Evenimentele de pe litoral din minivcanța de 1 Mai vor aduce la mare peste 75.000 de turiști, a declarat Corina Martin, secretar general al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România la Știrile B1 TV prezentate de Irina Petraru. A venit momentul „revanșei” pentru Mamaia, spune Corina Martin, care a oferit detalii despre evenimentele din acest weekend de pe litoral.
“Din Mamaia Nord și până la Vama Veche, litoralul va avea o deschidere în forță din această dată pentru acest sezon”, a declarat Corina Martin. Cât despre variante de cazare, secretarul general al FPIOR a spus: „Surpriza este că Mamaia este de-abia pe locul al treilea în topul prețurilor, pentru că pe primul loc se clasează pentru prima oară Costinești, pentru acel festival despre care v-am mai vorbit «Beach, Please!», care atrage, desigur, o capacitate deja ocupată integral în stațiunea Costinești, evident că tarifele au crescut. Pe locul 2 vine stațiunea Venus, acolo ne putem caza în hoteluri all inclusive, este și normal ca prețul să fie mai mare. De abia pe locul al treilea ajungem la Mamaia, undeva cu prețuri care pornesc de la 150 de RON de persoană pentru hoteluri de trei stele, cazare cu mic dejun. Costineștiul, undeva la 350 de lei pentru o cameră, de această dată, preț de pornire”, a adăugat Corina Martin.
A consemnat moș ION ROATĂ de la ROTATIVĂ





Nu sunt încă comentarii aprobate.