Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
CÂINELE MOARE DE DRUM LUNG

CÂINELE MOARE DE DRUM LUNG(1816)

Stau ca moș Ion Roată și mă întreb cum stă cestiunea politică a momentului. Mai ales că într-un remarcabil reviriment jurisprudențial, CCR acordă o victorie la scor ministrului Justiției în chestiunea modificărilor aduse codurilor Penal și de Procedură Penală, dar, mai mult decât atât, arată că, odată cu plecarea lui Daniel Morar, CCR renunță la antiJustiție.

În decizia de miercuri, CCR închide definitiv chestiunea care în 2017 a scos în stradă România: infracțiunea de abuz în serviciu nu trebuie să prevadă un prag al prejudiciului de la care fapta să fie penală. În ceea ce privește folosirea înregistrărilor „rezultate din activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale”, CCR a stabilit că este constituțional ca ele să fie folosite ca mijloace de probă pentru mai multe infracțiuni, în principiu cele pedepsite cu închisoarea peste 5 ani. Una peste alta, modificările la codurile Penal și de Procedură Penală au trecut examenul de constituționalitate cu avarii minore.

În opinia mea structura temporală este alta. Epoca Rodica Stănoiu continuă, se schimbă oarecum, fazele. Gândul editorialistului se duce însă vrând-nevrând spre așteptata rotativă.

Să fie clar de la început: marele perdant al rotativei se anunță, ca de obicei deja, PNL, ceea ce stârnește unele frustrări și mici revolte, tratate în ședințe de conclav pe la Vila Lac, pentru ca lucrurile să meargă înainte conform planului prezidențial.

Ardealul este cel mai nervos, pentru că acolo sunt concentrați liderii cu cele mai multe meciuri politice în picioare, majoritatea foști pedelişti, cum sunt Boc și Blaga, dar și liberalul Bolojan.

Partidele trebuie însă să meargă mai departe, să înfrunte alegeri și să deconteze. Așa cum știu bine că pentru PNL viitorul se profilează sumbru. Nici aici în Dobrogea lucrurile nu mai stau în albie normal.

Coaliția cu PSD golește PNL de propria identitate. Au fost sub cizma social-democrată și cât aveau premierul. Ca să facă față, PNL ar avea nevoie ca acum să trimită în guvern figuri puternice, bătăioase, care să-i opună rezistență lui Marcel Ciolacu. Dar de unde să-i scoată. Din care joben?

PNL are nevoie să își recompună imaginea și mesajul. Se poate aștepta la ce e mai rău, adică să fie obligat din nou la cedări importante pe toate fronturile: să fie iar în pagubă atât la reîmpărțirea ministerelor, cât și la ocuparea lor.

Acum PNL este pe cale să nu obțină nici Transporturile, nici Mediul, nici Agricultura, dar să păstreze Justiția, Fondurile Europene și Externele, care îi interesează extrem de puțin, ba chiar cu minus având în vedere cei mai mulți dintre titulari.

Dacă ne uităm la ce se profilează pentru liberali, vedem așa: Justiția, Externele, Educația sunt deja la Cotroceni, liberalii doar le decontează. Iar în cazul dnei Deca mai ales, care aruncă România în Evul Mediu, e mult de decontat fix în electoratul liberal.

Dacă și la Finanțe vine un ministru de la Cotroceni fără legătură cu partidul, este vehiculat consilierul prezidențial Cosmin Marinescu, ce mai rămâne pentru PNL? Praful de pe tobă și, desigur, nota de plată.

Dl. Ciolacu, cum e și normal, se gândește și la niște reduceri de posturi de secretar de stat, ceea ce ar da bine la public și nu ar crea tragedii în PSD. În schimb, în PNL, și așa jumulit de tot ce e important, ar fi încă o nenorocire. Pagubă-n ciuperci. Unde nu-i cap vai de picioare.

PNL-iștii sunt legați de mâini si de picioare, cine să se imbățoșeze? În toamna lui 2021, cine țipa ca din gură de șarpe și defila cu Echipa câștigătoare? Tot cei, ce astăzi sunt ofticați, de îi dor ficații. Acum, joacă, daca poți ! Viața are regulile ei, locul eliberat se ocupă imediat.

Eu nu cred că PNL o să-și mai revină. De unde să-și mai revină? E deja compromis, adios! Îi dorim alunecare netedă pe tobogan. Asta va fi ultimul bal al PNL-ului pe scena politică.

 


  

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

ROMÂNA DE TRANZIȚIE
scris de Magda Ursache
De la Ion Papuc știu (Omul Politic, Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2023) că președintele Franței, Georges Pompidou, în spital, cu moartea(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii