AMALGAME
* Pe 21 iunie 2023 este Ziua refugiatului. Are loc un Atelier radio în aer liber în Parcul arheologic de lângă Primăria Constanța, iar de la 12:00 și până la 18:00, Radio Comunitaria va fi prezent în unul dintre pavilioane.
Teme abordate în cadrul atelierului: Editare de sunet, (producție de jingle-uri), Realizare conținut radiofonic (emisiune în direct), Platforme de streaming (alimentare și mentenanță Server), Radio în FM versus radio online (diferențe de abordare și de percepție), pliantul “Mic ghid al realizatorului de conținut media” va fi disponibil în limbile română și engleză.
* Suprafeţele de plajă nou create pot fi atribuite direct unor operatori economici, prevede un proiect de lege pentru aprobarea OUG nr. 56/2022 privind unele măsuri de eficientizare a activităţii turistice aferente sezonului turistic estival pe litoralul românesc al Mării Negre – au decis deputații. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea posibilităţii atribuirii directe a suprafeţelor de plajă nou create, ca urmare a implementării proiectului „Reducerea eroziunii costiere”, operatorilor economici care au încheiate contracte de închiriere a plajelor aflate în vecinătatea vestică a acestor suprafeţe pentru sezonul estival 2022, prin derogare de la prevederile art.333 alin.(5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ – alineat care prevede că închirierea bunurilor proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale se face pe bază de licitaţie publică. (AGERPRES)
* Sâmbătă, 24 iunie, la Tulcea, între 9:30 și 13.00, în Parcul Personalităților, ai ocazia să întâlnești cel mai loial prieten pe care l-ai avut vreodată, la Târgul de adopții. Procesul de adopție include gratuit: microcip, înregistrare în R.E.C.S., deparazitare, examinare clinică și vaccinări gratuite (antirabic, boala Carre, parvoviroză, hepatită infecțioasă, painfluență canină). Acțiune organizată de Servicii Publice Tulcea – Primăria Municipiului Tulcea.
A consemnat moș ION ROATĂ de la ROTATIVĂ





Nu sunt încă comentarii aprobate.