Ziua Drapelului Național: Emoție și mândrie în culorile noastre naționale(240)
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a participat, astăzi, la ceremonialul militar organizat pentru a celebra Ziua Drapelului.
Proclamată prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, Ziua Drapelului Național este marcată, anual, prin astfel de manifestări, cu un caracter evocator sau științific, dar și prin ceremonii militare specifice, ce au menirea de a reuni românii în fața celor mai importante elemente definitorii ale României.
„Roșu, galben și albastru. Trei culori pe care le purtăm cu mândrie peste tot în lume, culori ale celui mai de preț simbol național, sub faldurile căruia, au fost împlinite aspirațiile și dezideratele poporului român. Cu emoție și mândrie, sărbătorim astăzi Ziua Drapelului, un moment în care ne aducem aminte de valorile care ne reprezintă ca națiune și onorăm memoria celor care s-au sacrificat pentru ca noi să ne putem bucura, în prezent, de drepturile și libertățile unui stat independent și democratic.
La mulți ani, România! La mulți ani, Drapelului Național!”, a transmis, în cadrul manifestărilor, președintele Mihai Lupu.