Așa vă place istoria?(191)
18 iulie este a 199-a zi a calendarului gregorian și a 200-a zi în anii bisecți.
Evenimente
586 î.Hr.: Ierusalimul a fost cucerit de Nabucodonosor al II-lea.
387 î.Hr.: Celții i-au înfrânt pe romani în bătălia de la Allia.
64: Roma a fost cuprinsă de un incendiu deproporții; împăratul Nero s-a folosit de acest eveniment pentru a începe persecuția asupra creștinilor.
1290: Regele Eduard I al Angliei emite edictul de expulzare, alungând toți evreii (în număr de aproximativ 16.000) din Anglia până la sfârșitul lunii octombrie. [1]
1389: Franța și Anglia sunt de acord cu Armistițiul de la Leulinghem, inaugurând o pace de 13 ani,cea mai lungă p erioadă de pace susținută în timpul Războiului de 100 de ani.
1658: La Frankfurt, Leopold I este ales Sfânt Împărat Roman.
1711: Marea confruntare de la Stănilești dintre forțele ruso–române, conduse de țarul Petru I al Rusiei și de Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei,și cele otomane. Victoria turcilor a obligat pe Cantemir să–și părăsească tronul și să se refugieze în Rusia, unde a devenit consilierul țarului.
1812: Tratatele de la Orebro încetează atât războiul anglo-rus cât și pe cel anglo-suedez. [2]
1841: Încoronarea împăratului Pedro al II-lea al Braziliei. [3]
1862: Prima ascensiune a vârfului Dent Blanche, unul dintre cei mai înalți din Alpi.
1883: Ia ființă Serviciului Meteorologic al României sub conducerea lui Ștefan Hepites. (30 iulie stil nou)
1898: Marie și Pierre Curie au anunțat descoperirea unui nou element și au propus să se numească poloniu, după numele țării natale a Mariei Curie, Polonia. [4][5]
1918: A doua zi după uciderea familiei imperiale ruse, Marea Ducesă Elisabeta Fiodorovna, Marele Duce Serghei Mihailovici, Prințul Ioan Constantinovici, Prințul Constantin Constantinovici, Prințul Igor Constantinovici și Prințul Vladimir Palei sunt uciși într-o mină de fier abandonată de către CEKA.
1925: Adolf Hitler a publicat manifestul său personal, intitulat Mein Kampf.
1942: Al Doilea Război Mondial: Statele Unite declară război Ungariei, Bulgariei și României.
1944: Al Doilea Război Mondial: Hideki Tōjō demisionează din funcția de prim-ministru al Japoniei din cauza numeroaselor eșecuri în efortul de război.
1955: A luat ființă Adunarea Parlamentară a NATO.
1965: A fost lansată stația automată rusească "Sonda 3" care a fotografiat partea nevăzută a Lunii.
1966: Se lansează misiunea Gemeni 10 c uastronomii John Watts Young și Michael Collins la bord într-o misiune de 70 de ore care include andocarea pe orbită cu vehiculul țintă Agena.
1969: Au început lucrările pentru construcția barajului Brazi-Valea Neagră, în cadrul sistemului hidrotehnic Runcu-Baia Mare.
1980: India devine cea de-a șasea țară care lansează în spațiu un satelit pe cont propriu.
2007: Un Airbus A320, al companiei TAM, s-a lovit de o clădire a aeroportului Congonhas din Sao Paulo, incident în 2012: Cel puțin șapte oameni au fost uciși, și alți 32 au fost răniți, în urma unui atentat terorist cu bombă plasată într-un autobuz, cu turiști israelieni, aflat la Aeroportul Burgas din Bulgaria.
Nașteri
1501: Isabela de Burgundia, soția regelui Christian al II-lea al Danemarcei (d. 1526)
1552: Rudolf al II-lea, Împărat Roman (d. 1612)
1635: Robert Hooke, fizician și matematician englez
1659: Hyacinthe Rigaud, pictor francez (d. 1743)
1724: Ducesa Maria Antonia de Bavaria, nobilă, compozitoare germană (d. 1780)
1811: William Makepeace Thackeray, scriitor englez (d. 1863)
1837: Vasil Levski, revoluționar bulgar (d. 1873)
1845: Tristan Corbière, poet francez (d. 1875)
1853: Hendrik Lorentz, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel (d. 1928)
1868: Miron Cristea (Elie Cristea), primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, prim-ministru al României (1938-1939) (d. 1939)
1900: Nathalie Sarraute, scriitoare franceză (d. 1999)
1917: Henri Salvador, cântăreț francez (d. 2008)
1918: Nelson Mandela, primul președinte de culoare al Republicii Africa de Sud, laureat al Premiului Nobel (d. 2013)
1921: John Glenn, astronaut și politician american (d. 2016)
1922: Thomas Kuhn, filosof american (d. 1996)
1924: Ioan M. Anton, inginer român, membru al Academiei Române
1930: S. Damian, critic literar din România (d. 2012)
1933: Evgheni Evtușenko, poet rus (d. 2017)
1935: Ioan Holender, impresar austriac originar din România
1937: Roald Hoffmann, chimist de origine poloneză, laureat al Premiului Nobel
1948: Hartmut Michel, chimist german, laureat Nobel
1957: Keith Levene, un muzician, textier și multi-instrumentist englez (d. 2022)
1967: Vin Diesel, actor american
1968: Florin Piersic junior, actor român
1972: Vladimir Vitiuc, politician moldovean
1977: Andreea Raicu, manechin, prezentator TV
1986: Simon Clarke, ciclist australian
Decese
1038: Gunhilda a Danemarcei, prima soție a împăratului Henric al III-lea al Sfântului Imperiu Roman (n. c. 1020)
1100: Godefroy de Bouillon, cavaler francez(n. 1016)
1137: Eric al II-lea al Danemarcei (n. 1090)
1488: Alvise Cadamosto, explorator italian (n. 1432)
1605: Johann al II-lea, Duce de Saxa- Weimar (n. 1570)
1608: Joachim al III-lea Frederic, Elector de Brandenburg (n. 1546)
1610: Caravaggio, artist italian (n. 1573)
1623: Papa Grigore al XV-lea (n. 1554)
1729: Joseph Karl, Conte Palatin de Sulzbach (n. 1694)
1765: Filip, Duce de Parma (n. 1720)
1817: Jane Austen, scriitoare engleză (n. 1775)
1872: Benito Juárez García, președinte al Mexicului (1858–1872) (n. 1806)
1890: Christian Heinrich Friedrich Peters, astronom germano-american (n. 1813)
1909: Carlos, Duce de Madrid, membru senior al Casei de Bourbon (n. 1847)
1918: Marea Ducesă Elisabeta Fiodorovna (n. 1864)
1918: Marele Duce Serghei Mihailovici al Rusiei, fiu al Marelui Duce Mihail Nicolaievici (n. 1869)
1918: Prințul Ioan Constantinovici al Rusiei, fiu al Marelui Duce Constantin Constantinovici al Rusiei (n. 1886)
1918: Prințul Constantin Constantinovici al Rusiei, fiu al Marelui Duce Constantin Constantinovici al Rusiei (n. 1891)
1918: Prințul Igor Constantinovici al Rusiei, fiu al Marelui Duce Constantin Constantinovici al Rusiei (n. 1894)
1920: Prințul Joachim al Prusiei, fiu al kaiserului Wilhelm al II-lea al Germaniei (n. 1890)
1938: Regina Maria a României, soția Regelui Ferdinand I al României (n. 1875)
1946: Mauriciu Brociner, militar român de etnie evreiască, participant la Războiul de Independență (n . 1854)
1948: Grigore T. Popa, medic român, membru corespondent al Academiei Române (n. 1892)
1968: Corneille Heymans, medic și farmacolog belgian, laureat Nobel (n. 1892)
1973: Jack Hawkins, actor britanic (n. 1910)
1993: Jean Negulesco, regizor american de origine română, membru de onoare al Academiei Române (n. 1900)
1997: Eugene Merle Shoemaker, astronom american (n. 1928)
2002: Kyoko Togawa, actriță și cântăreață japoneză (n. 1964)
2006: Raoul Șorban, critic de artă român de etnie evreiască (n. 1912)
2009: Petre Alexandrescu, istoric român (n. 1930)
2010: Mircea Micu, poet, prozator și dramaturg român (n. 1937)
2018: Burton Richter, fizician american, laureat Nobel (n. 1931)
Note
1. ^ Robert Chazan (23 noiembrie 2006). The Jews
of Medieval Western Christendom: 1000–1500.
Cambridge University Press. p. 166. ISBN 978-
1-139-45987-7.
2. ^ United States. Dept. of State
(1919). Catalogue of Treaties, 1814-1918. U.S.
Government Printing Office. p. 456.
3. ^ D. P. KIDDER, J. C. FLETCHER
(1857). Brazil and the Brazilians. pp. 592.
4. ^ Pfützner, M. (1999). „Borders of the Nuclear
World – 100 Years After Discovery of
Polonium”. Acta Physica Polonica B. 30 (5):
1197. Bibcode:1999AcPPB..30.1197P.
5. ^ Adloff, J. P. (2003). „The centennial of the
1903 Nobel Prize for physics”. Radiochimica
Acta. 91 (12–2003):
681–688. doi:10.1524/ract.91.12.681.23428.
TELEENCICLOPEDICUL