Mihai Lupu: „Prin acordarea titlului de «Cetățean de Onoare al Județului Constanța», doamnei Maria Magiru și domnului Vasile Gherghilescu, Consiliul Județean își onorează astfel statutul și emblema județului”(343)
Acordarea celei mai înalte distincții civile pe care o poate conferi instituția noastră, respectiv titlul de “Cetățean de Onoare al Județului Constanța”, a făcut obiectul a două proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Constanța, desfășurată astăzi.
💬“Despre oamenii care au marcat istoria culturală a județului nostru am avut și vom avea întotdeauna, numai cuvinte frumoase, de laudă și înaltă apreciere. Prin acordarea titlului de «Cetățean de Onoare al Județului Constanța», doamnei Maria Magiru și domnului Vasile Gherghilescu, Consiliul Județean își onorează astfel statutul și emblema județului, dar mai presus de toate, aduce în atenția tinerilor și a opiniei publice, contribuția extraordinară a domniilor sale, la dezvoltarea și promovarea patrimoniului cultural al județului Constanța.
Dragii mei, sunt convins că nu există răsplată mai mare, decât împlinirea pe care v-o oferă aceste rezultate remarcabile ale muncii dumneavoastră și satisfacția pe care o resimțiti ori de câte ori priviți cu mândrie către prețioasa moșternire pe care o lăsați generațiilor viitoare.
Primiți, vă rog, această distincție binemeritată, alături de recunoștința noastră și garanția că tot ceea ce ați clădit, cu atât de multă dăruire și pasiune, va fi protejat, îmbogățit și promovat, în continuare, cu același simț de răspundere! Mă înclin!” - Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.
📌În cadrul ședinței, domnul Stelian Gima, vicepreședinte al CJC, le-a înmânat acestora, diploma și placheta de #CetățeandeOnoarealJudețuluiConstanța.