Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
info utile
Persoană fara permis de conducere depistată circulând pe drumurile publice

Persoană fara permis de conducere depistată circulând pe drumurile publice(62)

În data de 21 februarie a.c, în jurul orelor 19:47, polițiștii locali au depistat în parcarea situată pe aleea Lebedei un autovehicul marca Volkswagen care se deplasa prin parcare cu un tânăr așezat pe capota mașinii.

 

 Față de cele constatate, procedând la verificarea conducătorului auto, a rezultat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, fapt pentru care a fost condus la sediul Direcției generale poliția locală Constanța.

 

După întocmirea actelor procedurale, persoana în cauză a fost predată Serviciului sigurantă rutieră din cadrul IPJ Constanța în vederea continuării cercetăriilor conform competențelor ce le revin, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

Vă reamintim că polițiștii locali monitorizează în permanență întreg municipiul Constanța și manifestă toleranță zero față de persoanele care încalcă prevederile legale.

 

Cetățenii sunt rugați să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 si 0341.922 - Dispecerat Direcția generală poliția locală sau la adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro.

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MIHAI LUPU, SINGUR ÎMPOTRIVA TUTUROR
scris de Liviu Tramundana
Deși inspirat din sloganul unei galerii de fotbal, titlul reflectă fidel situația președintelui CJ Constanța. Acesta a fost singur în(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii