Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
social
„Luna Pădurii” - prilej de a salva ceea ce se mai poate din fondul forestier

„Luna Pădurii” - prilej de a salva ceea ce se mai poate din fondul forestier(1944)

„Luna Pădurii” (15 martie-15 aprilie) este unul din cele mai importante evenimente silvice şi reprezintă o măsură de resensibilizare a publicului şi a factorilor decizionali cu privire la importanţa pădurilor, a rolului lor esenţial în menţinerea echilibrului ecologic. Această sărbătoare îşi are începuturile încă din anul 1872, când a debutat organizarea sărbătorii sădirii arborilor în SUA, ca o consecinţă firească a accentuării despăduririlor. În România, în anul 1902, Spiru Haret, pe atunci ministru al Cultelor şi Instrucţiei Publice, organizează „Sărbătoarea sădirii arborelui”.
Prin “Declaraţia de la Paris”, ocazionată de cel de-al 10-lea Congres Forestier Mondial, din 1991, s-a conturat conceptul de dezvoltare durabilă a pădurilor. Gestionarea durabilă înseamnă tăierea planificată a arborilor, în funcţie de starea pădurii, de funcţiile sale şi de capacitatea de refacere.

În România, majoritatea ecosistemelor naturale sunt specifice pădurilor şi prezintă o mare diversitate faunistică şi floristică, favorizată de poziţia geografică, de varietatea reliefului, de condiţiile hidrologice, climatice şi evoluţia solului.
Autentice laboratoare ale naturii, pădurile împreună cu celelalte spaţii verzi, reprezintă o bogăţie de nepreţuit pentru fiecare aşezare urbană, fiind, datorită acţiunilor antipoluante, veritabile uzine de sănătate şi de echilibru ecologic. Datorită tăierilor efectuate de om şi a unor calamităţi naturale, cum sunt furtunile puternice, dar mai ales, incendiile, astăzi există suprafeţe întinse de pe care pădurea a fost nimicită. Efectele sunt: eroziunea solului şi, implicit, scăderea fertilităţii lui, inundaţiile şi alunecările de teren, creşterea concentraţiei bioxidului de carbon din atmosferă şi scăderea concentraţiei de ozon (O2), reducerea precipitaţiilor (prin scăderea cantităţii de apă din atmosferă, rezultată din transpiraţia plantelor), creşterea frecvenţei şi intensificarea vânturilor (datorită absorbţiei căldurii de către terenurile defrişate, fenomen care generează diferenţe de temperatură), dispariţia multor specii de plante şi animale, care populează pădurile.

Suprafaţa fondului forestier din judeţul Constanţa este de 38.112 ha, din care ocupată de păduri 32691 ha. Prin acţiunile de împădurire din ultimii ani, a crescut suprafaţa regenerată cu aproximativ 51%. Pentru o mai bună protejare a acestora, o parte dintre pădurile din judeţ, au fost declarate „Arii naturale protejate”, cum ar fi: Hagieni (392,9 ha), Fântâniţa - Murfatlar (66,4 ha), Dumbrăveni (345,7 ha), Esichioi (26 ha), Canaraua Fetii (168 ha), Celea Mare – Valea lui Ene (54 ha), Cetate (62 ha), Bratca (165,56 acri) şi masivul Cheia (1182 ha).
 

OMD MAMAIA CONSTANTA
SCHIMBă-ți stilul de viață

Comentarii

Little jon
10-04-2013
Doamne, de-as trai dupa cati arbori am plantat si am ingrijit, ar trebui sa fiu Matyzalem. Legile romanesti sunt mult prea blande cu cei careomoara padurile, ar trebui ca cei prinsi sa execute o parte din pedeapsa la muncile de plantare si intretinere a padurilor.. Cu cativa ani in urma 5-6 sa fie am fost cu cortul intr-o poiana si m-am campat intr-o poiana unde mai erau asezati niste muncitori forestieri. Am cautat pentru mine niste uscaturi cazute din copaci I-am intrebat pentru cine lucreaza si mi-au raspuns ca au un patron, desi la intrarea in poiana era o tabla pe care scria ca zona este in proprietatea statului La un moment dat a aparut patronu' , caruia nu i-a convenit ce vedem noi si cu o voce guturala ne-a strigat sa plecam altfel ne da foc la cort. Pe astia chiar nu-i controleaza nimeni!!??

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii
OMD MAMAIA
Labirint Residence Euro Vial Residence
Phoenicia Hotels

Editorial

La al treilea cântat al cocoșilor, răgușit, fumul
scris de Mircea Lungu
interimar al cămătarilor guvernamentali ale căror umbre taie frunză la câini cu anunțuri utilitare la televiziuni, radio și ziare pi(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

UNPR-RSE
IMPExpert Birotică și Papetărie