Din 23 ianuarie și până pe 15 iunie șoferii tuturor mașinilor mai grele de cinci tone vor fi nevoiți să folosească rutele ocolitoare sau gabara pentru a traversa canalul Dunăre-Marea Neagră în zona Agigea.
Prefectul județului Constanța, Eugen Bola, a declarat că, noile restricții sunt necesare pentru că lucrările intră într-o nouă etapă de schimbare a cablurilor de oțel care susțin podul. Astfel, podul va fi închis în fiecare zi de marţi, joi şi sâmbătă, între orele 9.00 - 13.00, precum şi în fiecare noapte de luni spre marţi, în intervalul orar 23.00 - 04.00. Lucrările se vor termina în totalitate până la sfârșitul anului, promit reprezentanții Companiei de Drumuri.
În paralel continuă ridicarea celui de-al doilea pod de la Agigea, care aparține Portului Constanța. Pe de altă parte, autoritățile se vor mai întâlni în luna aprilie pentru a discuta despre ridicarea restricțiilor pe perioada minivacanței de 1 Mai și de Paște.





Nu sunt încă comentarii aprobate.