Proverbul, se încheie, evident altfel, dar cum situația din țară se împute, am preferat să evit verbul urât mirositor.
La ceas de seară, Bolojanul ne-a tras-o în moalele capului, anunțând tăieri de sporuri, salarii și pensii, adică a început curățirea de la coadă. Căci toate popririle și impozitările lovesc în omul de rând, de la elev la pensionar.
Apropos, pensiile, salariile nesimțite și banii de la partide sunt subiecte tabu, deci capetele hidrei rămân intacte. Un mic pas a fost totuși făcut, prin legea care anulează plata chiriilor parlamentarilor deținători de locuințe în București.
Măsurile ar trebui continuate tot cu aleșii neamului, care trebuie obligați prin lege să justifice cu acte fiscale suma forfetară de 17.000 de lei. Tot parlamentarii ar trebui să prezinte contractele de închiriere înregistrate la ANAF și nu prin declarații pe propria răspundere.
Cea mai gravă problemă a parlamentarilor mi se pare acest chiul din plen, comisii și cabinetele din teritoriu. Cu avioane sau combustibili decontate generos, din banii noștri, parlamentarii din provincie pleacă luni de acasă și se întorc miercuri seara, iar joi și vineri sunt în teritoriu, unde nimeni nu-i controlează.
Ce om al muncii, de la stat sau privat, își permite să lipsească atât, fără riscul de a fi dat afară? Mai nou, guvernanții bagă pumnul în gura bugetarilor care îndrăznesc să-și apere drepturile, amenințându-i că vor fi dați afară!
Poporul este nemulțumit. Dar faptul că nu se încep tăierile de la vârf, va face ca frustrarea să se transforme în furie, iar mămăliga va exploda în curând sub presiunea împovărătoarelor taxe.





Nu sunt încă comentarii aprobate.