Zi fierbinte la Mangalia: primarul Cristian Radu s-a trezit miercuri, 20 august, cu procurorii DNA la ușă. Atât casa, cât și biroul său din primărie au fost percheziționate.

Reacția nu a întârziat să apară din partea lui Mohammad Murad, parlamentar AUR și cel mai mare afacerist din sudul litoralului, care a avut mereu o relație explozivă cu edilul.

Murad a spus răspicat că nu se bucură de necazul lui Radu, dar susține că „era timpul ca cineva să-l oprească”.

 „Îl cunosc foarte bine… el se juca, 1000 de euro, 2000 de euro, apoi a ajuns la terenuri și apartamente. Nu-i plâng de milă, nici nu mă bucur. Voia taxă de protecție, să se îmbrace frumos din banii altora și să adune terenuri din banii altora.” – a transmis deputatul constănțean.