evenimente
Ce puteţi face în această seară la Casa de Cultură din Constanţa(973)
În această seară, la ora 20.00, la Casa de Cultură din Constanţa se desfăşoară Noaptea Devoratorilor de Publicitate. Astfel, 300 de spoturi vor rula timp de şase ore. Organizatorii susţin că spectacolul va fi completat de un târg handmade local şi alte surprize.
Noaptea Devoratorilor de Publicitate este un eveniment internaţional, creat în 1981 de către Jean-Marie Boursicot, fascinat de reclame, care a început să colecţioneze spoturi publicitare din toată lumea pentru a le prezenta publicului larg. Cel care a adus acest show în România este Dan Chişu, producătorul general al spectacolului. Biletele pot fi procurate şi în această seară, direct de la casa de bilete.