Într-o perioadă relativ scurtă de la preluarea conducerii Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, managerul Gelu-Dănuț Dincă, alături de echipa sa, a demarat o serie de acțiuni de modernizare și diversificare a ofertelor instituției. De la schimburi de animale și investiții în infrastructură, până la proiecte ambițioase care vizează creșterea atractivității pentru public, CMSN Constanța traversează o etapă vizibilă de dezvoltare și reinventare.
L-am invitat pe domnul Dincă să ne ofere detalii despre proiectele aflate în derulare în acest an.
„În urma unor discuții cu Grădina Zoologică din Craiova, am convenit să facem un schimb de animale sălbatice. Noi le-am oferit câteva exemplare de capre pitice, iar ei un superb pui de bizon, mascul, care a sosit alaltăieri în Constanța. Acesta se odihnește și acomodează cu noul său cămin, urmând ca în curând să-l prezentăm vizitatorilor. Suntem în discuții cu o rezervație din Suceava pentru a-i aduce o femelă, apropiată ca vârstă. Deocamdată mica vedetă nu are un nume, dar sigur va alege „nașa sa”, șefa secției. În dorința de a mări numărul de specii, intenționăm să aducem câteva exemplare de maimuțe și lemurieni, fie de la Craiova, fie de la Grădina Zoologică de la Târgu Mureș.
Ca să vă răspund la întrebarea despre delfini, discuțiile cu partea malteză sunt avansate, dar nu știm cât vor dura. Recent am identificat câteva exemplare disponibile în Cancun(Mexic) și suntem în corespondență cu ei. Oricum, spectacolele vor continua în acest sezon estival cu delfinii ucraineni și bineînțeles, cu Chen Chen.
Ca investiții tehnice, vă pot confirma finalizarea lucrărilor la noul bazin de relaxare și odihnă a delfinilor. Ca noutate absolută, intenționăm să construim o tiroliană deasupra Microrezervației, dar amplitudinea și înălțimea acesteia depind și de bugetul pe care îl vom primi anul acesta. De asemenea, vom amplasa mai multe spații comerciale standardizate pentru vânzarea de răcoritoare, dulciuri și suveniruri.”, ne-a declarat managerul Dănuț Dincă.





Nu sunt încă comentarii aprobate.