Funcția celui de-al doilea viceprimar al municipiului Constanța, vacantă de aproape un an după demisia lui Ionuț Rusu, ar putea fi ocupată în perioada următoare. Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din 29 ianuarie se află proiectul de hotărâre privind alegerea unui viceprimar din rândul consilierilor locali.

Primarul Vergil Chițac a anunțat încă din decembrie 2025 că o va propune pentru această funcție pe Adriana Arghirescu, consilier local PNL, aflată la al treilea mandat. Propunerea este susținută de liberali, urmând ca atribuțiile să fie stabilite ulterior.

Adriana Arghirescu a precizat că vede funcția de viceprimar ca pe un rol de muncă și implicare, bazat pe colaborarea cu Consiliul Local și cu aparatul executiv al Primăriei.

În cazul în care va primi votul majorității consilierilor locali, aceasta va deveni prima femeie viceprimar din istoria municipiului Constanța.