Marți, 24 februarie 2026, la Casa de Cultură a comunei Cumpăna, comunitatea noastră a demonstrat, încă o dată, că de “Dragobete” se sărbătorește cu bucurie, emoție și suflet românesc.

De Dragobete, Cumpăna a iubit românește!

Evenimentul organizat de Primăria și Consiliul Local Cumpăna a reunit numeroși locuitori ai comunei, dar și prieteni veniți să celebreze iubirea într-o atmosferă caldă și festivă. Seara a fost una plină de energie, zâmbete și momente speciale petrecute alături de cei dragi.

Invitații noștri, Trupa Discoteka, au oferit un spectacol 100% live, interpretând cu profesionalism muzică din toate genurile, de la hituri ale anilor ’90 și ritmuri românești autentice, până la piese reinterpretate într-un stil modern, plin de pasiune. Ringul de dans a fost animat pe tot parcursul evenimentului, iar vibrația muzicii a adus împreună generații diferite, unite prin aceeași bucurie a celebrării iubirii.

La Cumpăna, Dragobetele nu este doar o tradiție, ci o sărbătoare a comunității, a prieteniei și a sentimentelor sincere. Ne bucurăm că, și în acest an, am reușit să marcăm această zi specială printr-un eveniment care a adus oamenii mai aproape unii de alții.

Mulțumim tuturor celor prezenți pentru participare și pentru energia minunată oferită!

La Cumpăna, iubirea se sărbătorește românește, în fiecare an, de Dragobete! 💖