BILANȚ WEEKEND DESCHIDERE

SEZON LITORAL ROMÂNIA  !
 

 

Corina Martin, Președinte Patronatul RESTO Constanța și Secretar General 
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România ( FPIOR) : 

“Așa cum am estimat, încheiem cu bine primul Weekend oficial al Sezonului LITORAL 2026, cu cca 40.000 turiști în stațiunile Mamaia, Vama Veche, Mamaia Nord și Eforie .

Am început acest Sezon cu o scădere cu 50% a numărului de turiști, față de aceeași perioadă de anul trecut și din anii trecuți, în urma pierderii a 15.000 turiști pe care îi aveam anual la Festivalul SUNWAVES, relocat în Bulgaria acum , și în urma unei prognoze meteo anunțate, în mod eronat, ca nefavorabilă. 

În realitate, vremea ne-a zâmbit și ne-a încurajat, la fel și turiștii ce au ținut să ne arate cǎ Festivalurile și distracția de Mamaia și de Vama Veche sunt, pe orice vreme, de neînlocuit ! 

Cele mai căutate stațiuni au fost și de aceasta dată, MAMAIA si VAMA VECHE, urmate de MAMAIA NORD și de EFORIE.
 
Pentru EFORIE, hotelurile care au piscine interioare si centre acvatice au atras un grad foarte bun de ocupare, pe segmentul  de turism balnear și de SPA.
 
În MAMAIA, MAMAIA NORD și VAMA VECHE s-au derulat festivaluri de muzică și dans, festivaluri gastronomice, petreceri în Cluburi cu DJ şi artiști renumiți, concerte de public în aer liber, la Piațeta Cazino Mamaia etc. 

Am urmărit atent, împreună cu IPJ Constanța și cu organizatorii marilor Evenimente derulate, circulația turistică și numărul de participanți, precum și imaginea de ansamblu - de Destinație Litoral România.


Țin să apreciez în mod deosebit excelenta colaborare cu IPJ Constanța, personal cu Chestor Șef Cornel Mototolea , în sensul coordonării privind asigurarea și menținerea siguranței și confortului public atât pentru rezidenți, cât și pentru turiști și vizitatorii Litoralului românesc, în special în zonele și spațiile unde aveau loc evenimentele cu mulți participanți și aglomerări mari, dar și în general, pentru a oferi starea de siguranță și confort urban , de care orice turist și oaspete are nevoie, în orice destinație “


  * Peste 6.000 de vizitatori la Cazinoul Constanța , în cele 3 zile de Weekend de Deschidere Sezon!

  Ana Maria Mişa, Director CAZINO Constanța : “Am avut încasări zilnice , în acest weekend, precum exact o zi de vârf de Sezon!

Ne bucurăm să vedem cum acest reper arhitectural și cultural revine în atenția publicului și devine, treptat, unul dintre cele mai vizitate obiective din România. 
Vom continua să susținem valorificarea acestui spațiu emblematic, oferind experiențe de calitate tuturor celor care ne trec pragul.

În perioada următoare, pregătim pentru sezonul estival spectacolul de cabaret „Cazino Mon Amour”, un proiect special care va aduce la viață eleganța și farmecul de altădată al Cazinoului, oferind publicului o experiență artistică unică, în acord cu istoria și rafinamentul acestui loc emblematic.”


  * Telegondola Mamaia - 2900 Bilete vândute în acest Weekend-ul 1-3 Mai, față de 1500 bilete vândute în weekend-ul de Paște 2026 !


Corina Martin, Președinte Patronatul RESTO Constanța și Secretar General 
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România ( FPIOR)

“Mulțumim , întâi de toate, publicului atât de numeros, format din atât de mulți turiști dornici de distracție în libertate și în siguranță, la malul și în briza Mǎrii, pe Lioralul românesc, ACASǍ!

Mulțumim constănțenilor ce s-au amestecat între turiști, ca rezidenți de destinație primitoare de turiști - culturǎ în care constănțenii au tradiție și istorie, din atât de mulți ani în care, vara, în special, în județul nostru se reunește toată România, și chiar și românii de peste granițele țării !
Am dovedit, din nou, că știm să ne primim și întâmpinăm oaspeții ! 

În final și în mod special, felicit, cu mândrie, cu apreciere, respect și recunoștință, Antreprenorii privați ce au reușit , din nou, cu eforturi uriașe, într-un climat economic de așteptări joase și de taxe și TVA crescute, să continue sa creadă, încă o dată și încă odată în afaceri oneste și responsabile, în siguranță alimentară și în standarde corecte, dar cu prețuri ce nu au crescut și nu au înșelat pe nimeni - pentru că ne dorim să convingem fiecare turist să plece către orașul sǎu bucuros de experiențǎ și să se întoarcă cu prieteni și cu familie, aici!

În comunitatea RESTO Constanța suntem mândri ca am creeat o industrie a ospitalității responsabilă și dornică să arate și să ofere servicii de excelență în ospitalitatea românească! “ 


Ne așteaptă un an dificil pentru industria turismului din România – afectată de cresterea TVA si a taxelor, concomitent cu scăderea la jumatate a valorii tichetelor de vacanță.

Cu toate acestea, am ajuns să aducem o contribuție de 6% la PIB ul României și vom continua să luptăm pentru drepturile antreprenorilor din turismul românesc și pentru șansa tuturor românilor de a-si permite și de a-și dori cel puțin o  vacanță pe an în România . ” 

 

Asociatia Patronala a Restaurantelor, Cafenelelor, Barurilor, Beach Barurilor, Cluburilor, Organizatorilor de Evenimente, Cofetariilor, Fast Food-urilor, Furnizorilor si Producatorilor de pe LITORAL – office@asociatia-resto.ro