Spitalul Clinic de Pneumofiziologie Constanța demarează investigațiile endoscopice de tip EBUS (Endobronchial Ultrasound).

Eveniment va avea loc în data de 23.06.2026 și este posibil datorită contribuției esențiale a Clubului Rotary Constanța la realizarea acestui obiectiv.

EBUS este o investigație endoscopică minim invazivă care combină bronhoscopia cu ecografia pentru a vizualiza structurile din jurul căilor respiratorii și pentru a preleva probe de țesut din ganglionii limfatici sau din formațiuni situate în torace.

Investigația este folosită frecvent pentru: diagnosticarea și stadializarea Cancer pulmonar, evaluarea ganglionilor limfatici mediastinali (din zona dintre plămâni, investigarea unor afecțiuni precum Sarcoidoză, diagnosticarea unor infecții pulmonare sau mediastinale, prelevarea de probe din noduli sau mase situate lângă bronhii.

“Implementarea acestei tehnologii reprezintă un moment important în evoluția serviciilor medicale pneumologice într-o instituție de stat, din județul Constanța. EBUS permite diagnosticul minim invaziv al cancerului pulmonar și al adenopatiilor mediastinale, reducând timpul până la stabilirea diagnosticului și evitând deplasarea pacienților către alte centre universitare.

Evenimentul va constitui totodată un prilej de a exprima recunoștința noastră față de membrii Clubului Rotary Constanța, partenerii și susținătorii care au contribuit la materializarea acestui proiect cu impact major asupra sănătății comunității.

Vom celebra acest exemplu de parteneriat între comunitatea medicală și societatea civilă, un model de implicare care contribuie direct la creșterea calității serviciilor medicale oferite pacienților din regiunea noastră. “, au transmis reprezentanții Spitalul Clinic de Pneumofiziologie Constanța.