Poliţiştii Secţiei 2 cu sprijinul poliţiştilor Secţiei 1, cei ai Biroului Investigaţii Criminale, al criminaliştilor dar şi al jandarmilor din cadrul GMJ Constanţa au efectuat ieri 5 percheziţii la domiciliile mai multor persoane bănuite de comiterea unor furturi din societăţi comerciale.

Astfel, s-a documentat şi probat săvârşirea de către aceştia în perioada Decembrie 2013 – Februarie 2014, a 10 furturi prin efracţie din societăţi comerciale, fapte sesizate iniţial cu autor necunoscut.

Prejudiciul creat este în valoare de peste 35.000 lei, în curs de recuperare.

Faţă de cei 5 s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 ore, urmând a fi prezentaţi Judecătoriei Constanţa cu propunere de arestare preventivă în cursul zilei de astăzi.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.