Iulian Talianu

(1954)

 

O presimțire ciudată



mai ales primăvara soseau scrisori de la tine

mă cufundam în ele cu teamă ca-ntr-o apă

ascultam o muzică cu gândurile ciorchine

și îngropam cu înfrigurare o lacrimă sub pleoapă



eram obosit ca o funie sau cum era grâul

era ceață și printre rânduri vedeam doar tristeți

visam ocolul pe care îl făcea pârâul

de nopți și de neliniști mă rezemam ca de pereți



zăpada mieilor se topea ca zahărul în ceai

mă iscăleam pe ziduri pomenit să fiu la parastase

anotimpul trecea pe lângă noi ca săniile cu cai

și amintirea îmi lăsa o dulce toropeală în oase



aveam o presimțire ciudată / iubito /nemaiîntâlnită

visam c-o să rămâi ca ziua de umbra mea priponită



(din volumul Uimit va fi orașul, Editura ARI PRESS, 2000).