Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a primit vizita unei delegații a ACS Marina LMP Constanța, condusă de președintele clubului, Dănuț Albu, alături de trei tineri sportivi: Kevin Gabriel Trofim, Robert Ursache și Ciprian Adrian Ciocoiu.
Un motiv de mândrie îl reprezintă performanța lui Kevin Gabriel Trofim, component al echipei naționale U23 a României, cu care a obținut titlul de vicecampion mondial la Minifotbal U23, în cadrul competiției desfășurate în Croația, în perioada 13–16 octombrie 2026. Totodată, Robert Ursache face parte din lotul național U23, iar Ciprian Adrian Ciocoiu se află în atenția selecționerului național.
În semn de apreciere pentru susținerea sportului constănțean, președintele clubului, Dănuț Albu, i-a oferit lui Florin Mitroi o Plachetă de Excelență, iar căpitanul echipei, Robert Ursache, i-a înmânat fanionul oficial al clubului.
Felicitări sportivilor și întregii echipe ACS Marina LMP Constanța! Rezultatele lor confirmă potențialul tinerilor constănțeni și contribuie la promovarea județului Constanța pe plan național și internațional.




Nu sunt încă comentarii aprobate.