În urma decopertării zonei pentru executarea lucrărilor de remediere a avariei de pe strada T3 din Mamaia Sat echipele RAJA au constatat necesitatea înlocuirii unui segment din conductă ceea ce implică mărirea duratei de sistare a apei până în jurul orei 22.00.
Sunt în continuare afectați de lipsa apei consumatorii din zonele Mamaia Nord, Mamaia Sat, Tabăra de copii Năvodari și Depozit 10.
Având în vedere lungimea rețelei și consumurile înregistrate, sistemul va intra gradual în presiune, iar alimentarea cu apă în zonele afectate se va relua progresiv.
La capetele de rețea și la etajele superioare pot apărea întârzieri față de intervalul estimat pentru reluarea furnizării apei.
Atenționăm abonații că, la reluarea alimentării cu apă, aceasta poate prezenta modificări temporare de aspect (turbiditate, culoare). Recomandăm să fie utilizată în scopuri menajere până la limpezirea completă.
Ne cerem scuze și vă mulțumim pentru înțelegere!