Pactul de la RAJA. Așa se ca chema documentul prin care Camera de Comerț și de Industrie a României din Italia, cu partenerii săi și cu RAJA își propune să dezvolte schimburi economice între România și Italia. Anunțul a fost făcut sâmbătă, într-o conferință de presă, de Eugen Terteleac, președinte CCIRO Italia, și de directorul general al SC RAJA SA, Felix Stroe. ”Vrem să declanşăm parteneriate economice pentru a ne manifesta ca integrator în zona Dobrogei. Descopăr că preocupările companiei RAJA sunt și din alte activități. E o plăcere pentru noi să ne regăsim la o masă unde, poate dintr-un egoism, s-ar fi discutat numai despre oportunitățile pe care le oferă RAJA”, a spus Eugen Terteleac. ”Nu ne propunem să înlocuim rolul instituțiilor și autorităților locale, ne propunem doar să le punem în legătură, pentru că am descoperit la Milano interes pentru acestă regiune”, a subliniat și Felix Stroe.

Ce poate aduce, concret, acestă colaborare? RAJA, de exemplu, este interesată de tehnologii de prelucrare a imenselor cantități de nămol rezultate zilnic din stațiile de epurare. Acesta ar putea fi transformat în paleți și folosit în centrale termoelectrice, lucru care, spune Felix Stroe, ar duce trei mari avantaje societății. ”Nu mai aruncăm nămolul ceea ce înseamnă că nu mai cheltuim bani cu transportul, producem o energie electrică ieftină pentru compania noastră și a treia problemă este că de la această centrală termică rezultă apa caldă. Dacă această centrală produce apa caldă, o vindem RADET-ului“, a spus Felix Stroe.

Colaborarea dintre italieni și români ar putea trece dincolo de aceste proiecte legate de RAJA. S-a discutat și despre posibilitatea construirii unui port turistic la Costinești, dar și despre înființarea unei linii aeriene între Constanța și Italia.


Reamintim că în perioada 03 – 07 aprilie 2014, în Italia, la la Milano și Roma s-au desfășurat lucrările “Forumului economic România – Italia/Lombardia”. Urmare a participării reprezentanților SC RAJA SA, și a prezentării unor incitante proiecte de dezvoltare în domeniile energetic și al agriculturii, un număr important de intreprizători/investitori, finanțatori, și Asociații patronale/profesionale care au fost prezenți la întâlnirile din Italia, si-au manifestat interesul față de oportunitățile de investiții din România, și împlicit județul Constanța și SC RAJA SA. În acest context, Camera de Comerţ şi Industrie a României în Italia (CCIRO Italia) a organizat o Misiune Economică în România, care se desfășoară în perioada 14 – 18 mai 2014, la București și Constanța, la care participă mai mulţi oameni de afaceri italieni care intenţionează să investească în construcţii, energie şi agricultură.


În cadrul acestei misiuni, SC RAJA SA reprezintă obiectivul de referință, întâlnirile și seminariile pe proiecte desfășurându-se în perioada 16 – 18 mai 2014, la sediul central SC RAJA SA și la cele mai importante obiective din cadrul societății. Din delegația italiană fac parte reprezentanții CCIRO Italia, ICEPS - Institutul pt Cooperare Economică Internațională și Problemele de Dezvoltare / ITALIA, Asociației Patronale Confartigianato, dar și numeroși specialiști din cadrul unor recunoscute firme italiene din domeniile energetic, construcții și agricultură.


Sâmbătă, la sediul central al SC RAJA SA s-a desfășurat o întâlnire cu conducerea şi specialişti companiei, la care au participa ca invitaţi şi reprezentanţii Unităţilor Administrative – Teritoriale locale şi judeţene. Discuțiile au vizat atât problemele economice din zonă, dar şi oportunităţile de investiţii din domeniul specific SC RAJA SA, cât şi din domeniul producţiei şi infrastructurii de la nivelul unităților administrativ teritoriale. După întâlnire, delegația s-a deplasat la Stația de Epurare Constanța Nord, unde au fost prezentate mai multe proiecte pentru producerea de energie din surse regenerabile, prin construcția de centrale fotovoltaice și eoliene.