Ieri, în jurul orelor 18.15, C. S. (femeie, de 38 ani, din Găeşti) a condus un autoturism, pe DN 39 în afara localității Mangalia, pe banda nr. 1, dinspre 23 August către Mangalia şi ajungând la km 38+800m, a efectuat manevra de întoarcere peste marcajul longitudinal dublu continuu, moment în care a fost acroşată în partea stângă spate de un autoturism, condus de Ş. S. (bărbat, de 35 ani, din Râmnicu Vâlcea), în aceeaşi direcţie de mers, pe banda nr.2.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală uşoară a unui copil de 1 an din Găeşti, pasager în primul autoturism şi a unuia de 8 ani, din Râmnicu Vâlcea, dar și a lui D. M. (bărbat, de 38 ani, din Bucureşti), ambii pasageri în al doilea autoturism.