Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat trei cetăţeni români care transportau, cu un tractor cu remorcă şi un atelaj hipo, două tone de motorină de contrabandă. În cauză mai este cercetat şi un al patrulea cetăţean român, complice al celor trei, care a intermediat tranzacţia ilegală cu produs petrolier.

Ieri, în jurul orei 23.40, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Băneasa au desfăşurat în zona de competenţă, în baza unei informaţii, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu produse petroliere.
Astfel, au fost oprite pentru control un tractor cu remorcă, în care se aflau Z. CRISTIAN în vârstă de 35 ani şi B.M. PETRICĂ de 32 ani, şi un atelaj hipo condus de C.M. CIRSTIAN de 19 ani.
În urma verificărilor, în remorca tractorului au fost găsite opt recipiente metalice, iar în atelajul hipo au fost descoperite două recipiente metalice, toate încărcate cu produs petrolier cu miros specific de motorină, pentru care cei trei bărbaţi nu au putut prezenta documente justificative.
Cercetările au stabilit faptul că cele două tone de motorină aflată în cele 10 recipiente metalice au fost achiziţionate de cei trei bărbaţi cu ajutorul unui complice, cetăţeanul român C. PETRICĂ, în vârstă de 40 ani, de la un vapor care naviga pe fluviul Dunărea.
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării cele două tone de motorină şi îi cercetează pe cei patru bărbaţi, domiciliaţi pe raza judeţului Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 270, alin. 3 din Legea 86/2006.