Poliţiştii din Medgidia au fost sesizaţi cu privire la faptul că ieri, la ora 17.00, minorul S. M. – I. , în vârstă de 2 ani şi trei luni a dispărut din faţa dormitoarelor aflate în incinta unei ferme din Medgidia. La nivelul Poliţiei municipiului Medgidia s-a format un centru de comandă, ce a coordonat acivitatea poliţiştilor dar şi a jandarmilor din cadrul Detaşamentului de Jandarmi Medgidia, a poliţiştilor locali, agenţilor din cadrul firmelor de pază şi a lucrătorilor fermei respective. După aproximativ două ore de căutări, timp în care a fost folosit şi câinele de urmă, minorul a fost găsit la o distanţă de doi kilometri de locul unde a fost văzut ultima dată, neprezentând semne vizibile de violenţă. Acesta a fost transportat la Urgenţa Spitalului Medgidia în vederea efectuării investigaţiilor medicale de specialitate, ulterior fiind încredinţat mamei.