
Operatorii portuari și sindicaliștii trec, din nou, la atac(1063)
Organizația Patronală ”Operatorul Portuar” Constanța și Federația Națională a Sindicatelor Portuare (FNSP) au trimis și semnat în comun două memorii către Ministerul Transporturilor pentru a readuce în atenția instituției sub autoritatea căreia funcționează Compania Națională ‘Administrația porturilor Maritime’-S.A.Constanța (CN APM) două probleme vitale pentru continuarea activității economice în Portul Constanța.
Prima problemă ține de nerespectarea până în acest moment a Deciziei nr. 574/16.10.2014 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial nr. 889/08.12.2014 referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor Legii nr.216/2008 care prevedea transmiterea cu titlu gratuit către Consiluil Local al Municipiului Constanța a unui pachet de 1.369.125 de acțiuni deținute de stat la CN APM. Drept urmare, judecătorii Curții au stabilit că la data publicării acesteia, “pachetul de 1.369.125 de acțiuni, reprezentând 20% din capitalul social al CN APM, revine statului.”
În consecință, Organizația “Operatorul Portuar” Constanța împreună cu FNSP reiau solicitările expuse într-un memoriu remis Ministerului Transporturilor la sfârșitul lunii decembrie 2014 ca instituția să:
• ia act de efectele imediate și directe ale Deciziei Curții Constituționale mai sus amintite
• inițieze procedurile legale de punere a acesteia în aplicare, în acord cu prevederile constituționale și cu legislația relevantă în materie;
• dispună revocarea Consiliul de Administrație al APMC, conform prevederilor OUG nr.109/2011, privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
A doua problemă este legată de conducerea actuală a CN APM. Organizația “Operatorul Portuar” și FNSP au solicitat deja, într-un memoriu trimis în data de 30 septembrie 2014, demiterea actualei echipei manageriale a portului și numirea unei noi echipe formate din oameni cu experiență în domeni, recunoscuți de comunitatea portuară. Noul memoriu reia aspectele problematice expuse în documentul comunicat în luna septembrie, dar care până acum nu au fost rezolvate:
• Disfuncționalitățile constatate în ceea ce privește actul de administrare al porturilor maritime Constanța, Midia și Mangalia, reaua credință în administrarea acestora și lipsa unei viziuni de afaceri clare și a unei strategii viabile a activităților ce se desfășoară în perimetrul portuar
• Refuzul constant al conducerii CN APM în privința aplicării măsurilor necesare în vederea remedierii deficiențelor constatate în actul de administrare a porturilor amintite
• Lipsa unor soluții concrete din partea Ministerului Transporturilor cu privire la sesizările formulate și a soluțiilor propuse de către operatorii portuari în cadrul întâlnirilor cu reprezentanții instituției.
Amintim că Ministerul Transporturilor urmează să convoace Adunarea Generală a Acționarilor până la data de 30 ianuarie 2015. Aceasta prin hotărâre va lua act de decizia nr.574/2014 și de efectele ei obligatorii în privința transferului de acțiuni către stat, începând cu data de 08.12.2014. Hotărârea Adunării Generale a acționarilor va fi transmisă la Oficiul Registrului Comerțului pentru a fi operate modificările ce se impun în privința acționariatului.
De asemenea, cele două entități au solicitat ca la momentul analizării memoriilor remise să poată participa și reprezentanții lor pentru a expune pe larg argumentația ce stă la baza celor solicitate și a răspunde la întrebări.
Organizația Patronală ”Operatorul Portuar” Constanța reunește 34 de companii care își desfășoară activitatea pe domeniul portuar. În cadrul companiilor membre ale Organizației Patronale își desfășoară activitatea peste 6.000 salariați, ceea ce reprezintă mai bine de 60% din numărul total de persoane angajate pe domeniul portuar. Companiile membre ale Organizației Patronale, prin activitatea desfășurată, contribuie cu peste 85% la veniturile Administrației Portului Constanța (CN APM). Contribuția Organizației Patronale la bugetul local prin activitatea desfășurată este de cca 2 milioane de euro între 2011-2013, ceea ce reprezintă aproximativ 30% din respectivul buget. Contribuția Organizației Patronale la bugetul de stat este de 45 milioane de euro/3 ani (2011-2013).
Federația Națională a Sindicatelor Portuare (FNSP) reunește 26 de sindicate ale lucrătorilor din porturile românești și din serviciile conexe acestora, fiind singura organizație ce deține statut de reprezentativitate într-un sector cuprinzând 40.000 de salariați.