Astăzi, în jurul orei 12.25, poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi prin 112, despre faptul că, într-un imobil de pe strada Cuza Vodă, un bărbat a fost înjunghiat.
Deplasaţi operativ la faţa locului, poliţiştii au identificat victima ca fiind P.G. de 49 de ani, depistându-l totodată şi pe fratele acestuia P. E., de 45 de ani, bănuit de comiterea faptei.
Din primele cercetări s-a stabilit că în timp ce se aflau în imobil, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, între cei doi fraţi a izbucnit un conflict spontan, în urma căruia cel în vârstă de 49 de ani a fost înţepat cu un obiect ascuţit.
La faţa locului a sosit un echipaj al ambulanţei care a efectuat manevrele de resuscitare, fără rezultat, constatând decesul.
Cercetările sunt continuate de poliţişti sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.





Nu sunt încă comentarii aprobate.