La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Chilia au interceptat în zona de competenţă un cetăţean român, care intenţiona să treacă ilegal frontiera în R. Ucraina, cu o ambarcaţiunie tip lotcă înmatriculată în România.
Persoana în cauză a fost condusă pentru cercetări la sediul S.P.F. Chilia, unde s-a stabilit că se numeşte C.G., are vârsta de 63 ani şi domiciliul în judeţul Constanţa.
Bărbatul în cauză a declarat că intenţiona să treacă ilegal frontiera cu scopul de a achiziţiona produse din tutun din zona portului ucrainean Vilkovo.
Poliţiştii de frontieră români i-au întocmit bărbatului actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de „intrarea/ieşirea din ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 262 din Codul Penal.





Nu sunt încă comentarii aprobate.