Ieri, în jurul orei 10.25, în urma controlului de frontieră efectuat la P.T.F. Sulina asupra unei nave sub pavilion Albania, sosită din direcţia Grecia, a fost descoperit un carnet de marinar care nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind contrafăcut.
În urma verificărilor a fost stabilit faptul că respectivul carnet de marinar, ce purta însemnele statului albanez, prezintă indicii de falsificare şi aparţine unui membru de echipaj, un cetăţean albanez, în vârstă de 28 ani, încadrat pe funcţia de şef mecanic.
Cetăţeanul albanez I. ILIR a declarat faptul că şi-a procurat carnetul de marinar fără a cunoaşte faptul că acesta este falsificat.
Poliţiştii de frontieră au întocmit actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de „fals material în înscrisuri oficiale”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 320, alin. 1 Cod Penal.





Nu sunt încă comentarii aprobate.