Mircea Lungu
Timpul de Constanța
Semnătura Timpul

Mircea Lungu

Poet, prozator, publicist și promotor al literaturii

A transformat pagina de Literatură a Timpului într-un spațiu de întâlnire zilnică cu poezia universală, prin proiectele „Poemul zilei” și „Sonetul zilei”.

Poezie Literatură universală Proză Publicistică
883 articole publicate
2014 prima semnătură în arhivă
17 septembrie 2026 cea mai recentă apariție
Despre autor

Cu mai bine de un an și jumătate în urmă, poetul Mircea Lungu accepta provocarea de a aduce zilnic, în pagina de Literatură a ziarului „Timpul de Constanța”, câte un poem din marea poezie a lumii.

A rezultat un proiect remarcabil, „Poemul zilei”, care a însemnat 565 de întâlniri cu poezia și cu vocile unor autori din spații culturale diverse, într-un demers discret, dar consecvent, dedicat lecturii.

Volume de poezie publicate:
Singurătatea nu-mi aparține, Sunt și cuvintele tale, Trenul de marfă, C-am stat sub vânt, volum premiat cu premiul Cartea anului la secțiunea poezie a Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, 2020.
Volum de proză publicat:
Romanul epistolar Tatăl meu, pomanagiul, Editura Betta, 2026.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Volume și publicații
  • Singurătatea nu-mi aparține
  • Sunt și cuvintele tale
  • Trenul de marfă
  • C-am stat sub vânt
  • Tatăl meu, pomanagiul (roman epistolar)
Premii și repere
  • Premiul Cartea anului, secțiunea poezie, Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, 2020
  • Membru al Uniunii Scriitorilor din România
  • 565 de ediții ale proiectului „Poemul zilei”
Arhivă

Articole semnate de Mircea Lungu

DREPTUL DE PORT CARTE

DREPTUL DE PORT CARTE

După VOCILE CĂRȚILOR, scriitorul Mircea Lungu vă propune o nouă rubrică în cadrul paginei de Literatură: DREPTUL DE PORT CARTE.

Pinocchio-ul electoral

Pinocchio-ul electoral

Indivizii mor, dar nu și colectivitățile. În ele ipocrizia, delațiunea, minciuna, ura, speranța, resemnarea se păstrează ca și dem

„Nu am nicio reținere

„Nu am nicio reținere

în legătură cu experimentul schimbărilor care se vor petrece”. Amorțitor, în plină lumina unei conferințe de presă, glasul ofici

O lectură, la final

O lectură, la final

Zilele trecute am zăbovit asupra arhivei ziarului aici de față. Opt (8) ani neîntrerupți am comentat, cu plăcere, revista EX PONTO, f