Pompiliu Comșa și-a început drumul în presă în adolescență, publicând primele articole sportive la 15 ani, iar din 1972 a intrat în presa profesionistă. Cariera sa a trecut prin numeroase redacții și formule editoriale, de la reportaj și anchetă la opinie, cultură și presă locală. A condus publicații, a construit proiecte editoriale proprii, a publicat volume și a predat jurnalismul. La Timpul, miile de articole care îi poartă semnătura formează una dintre cele mai consistente arhive de autor ale publicației.
Pompiliu Comşa
Peste cinci decenii de presă, investigație și publicistică, într-o carieră dedicată și formării unor noi generații de jurnaliști.
- Cioburi de oale sparte, vol. I-II, 2001
- Democrație cu opinci, 2005
- Galați. Ghid istoric și turistic, 2010
- Monografia comunei Suceveni, 2013
- Oglinzile realității, 2015
- Culisele Securității
- Premiul special al Presei, 1985
- Medalia „Decebal” pentru contribuția la dezvoltarea presei românești de provincie și formarea unei noi generații de jurnaliști, 2014
- Cetățean de Onoare al Județului Galați
- Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România
Articole semnate de Pompiliu Comşa
Singurul traseu de Via Ferrata din județul Harghita este luat cu asalt de sute de turiști
Singurul traseu de Via Ferrata din județul Harghita, dat recent în folosință, este luat cu asalt de sute de turiști, pasionați de
Cu o mentalitate de tipul Meşterul Manole, nu avem ce căuta în zona euro
România are nevoie, pe lângă convergenţa reală şi structurală, şi de convergenţă culturală, care presupune un efort continuu
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
In fiecare an, pe 21 noiembrie, creştinii ortodocşi sărbătoresc Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, cunoscută în popor şi
Vești pentru mămici!
Numărul mamelor din România care vor opta pentru concediul post-natal de 2 ani se va dubla, ca urmare a intrării în vigoare, de la 1
Documentar video dedicat orașului SULINA
Patru tineri din București, studenți la UNATC, au filmat un documentar în aceste zile la Sulina. Și-au luat rolurile în
Deficit de asistenţi sociali
Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială (DAPS) din municipiul Tulcea are doar 25% din numărul necesar de asistenţi
Turoperatorii ar trebui să asigure 15% din cifra de afaceri din vânzarea pachetelor pentru persoanele fizice
Turoperatorii ar trebui să constituie garanții pentru 15% din cifra de afaceri care provine strict din vânzarea pachetelor turistice
EXPRIMĂ-TE PRIN MUZICĂ! ATELIER DE PERCUŢIE, RELAXARE ŞI SOCIALIZARE
Eşti invitat la o experiență unică, un eveniment ce își propune să ofere accesul în lumea instrumentelor de percuție
12,6 milioane de decese pe an, cauzate de factori de risc din mediu ce ar putea fi evitaţi
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a făcut un apel pentru ca sănătăţii să îi fie acordată o prioritate centrală la
Târgul de Turism al României va avea o singură ediție din 2017, în februarie
Târgul de Turism al României (TTR) va avea o singură ediție din 2017, cea din luna februarie, a anunțat președintele Asociației
CONSTANȚA: Cros dedicat Zilei Mondiale a Diabetului
Asociaţia copiilor şi tinerilor cu diabet din județul Constanța ”Sweet Land”, Centrul de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice
Scrutin parlamentar 2016: ALEGE SĂ FII CORECT!
În plină campanie electorală, Ministerul Afacerilor Interne derulează campania de informare și prevenire ”ALEGE SĂ FII
Târg de universităţi şi consiliere educativă la liceul Ovidius
Pentru a-i sprijini pe elevii aflați în fața unei decizii importante, cea legată de viitoarea carieră, Liceul Teoretic
MINISTERUL DEZVOLTĂRII A LANSAT HARTA BUNELOR PRACTICI ANTICORUPȚIE
„Transparența costă destul de puțin, mult mai mult ne costă lipsa ei și fenomenele pe care ea le previne” a fost unul dintre
Cancerul ar putea ucide anual 5,5 milioane de femei în anul 2030
Cancerul ar putea ucide în 2030, anual, 5,5 milioane de femei, echivalentul populaţiei Danemarcei, reprezentând o majorare a
MANGALIA: ,,Săptămâna legumelor şi a fructelor donate”
În perioada 14-18.11.2016, Liceul Teoretic ,,Callatis” și Grădinița nr.2, implicate în programul educaţional – Strategia
A fost desemnat operatorul care va deszăpezi șoselele din județul TULCEA
Iarna poate să se instaleze la Tulcea. Secţia Drumuri Naţionale are, în sfârşit, un operator pentru deszăpezire, după ce
TULCEA: Proiect caritabil – Zâmbet pentru ai noștri!
În perioada 7.11.2016 – 18.12.2016, la Tulcea se desfășoară proiectul caritabil „Zâmbet pentru ai noștri!”. Proiectul cupri
EFORIE: Investiție de 4,5 milioane de euro în lacul Belona
Lacul Belona din Eforie va fi amenajat pentru a deveni un adevărat obiectiv turistic, printr-un proiect în valoare de 4,5
Primăria doreşte să realizeze o bază de date care să includă toate ONG-urile din Constanța
Primăria Constanţa doreşte realizarea unei baze de date care să includă toate ONG-urile din municipiu. La discuţiile între