1
Rechizite pentru micii elevii din comuna Târguşor
Asociaţia Tinerilor pentru România, în parteneriat cu Librăria Diverta din Constanţa, a desfăşurat, în perioada 2-12 septembrie cam
1
Asociaţia Tinerilor pentru România, în parteneriat cu Librăria Diverta din Constanţa, a desfăşurat, în perioada 2-12 septembrie cam
Sâmbătă, 14 septembrie, începând cu ora 9.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși Sfânta Liturghie la
Astăzi, 9 septembrie, a avut loc prima şedinţă a Consiliului de Administraţie al Universităţii „Ovidius” din Constanţa condusă
Situație inedită la Universitatea Ovidius din Constanța. Pe pagina oficială de internet a instituției apare ca rector Dănuț
Prorectorul Gabriela Stanciu şi-a pierdut calitatea de ordonator de credite interimar joi, după ce procurorii anticorupţie au pus-o sub
Prima Asociație reprezentativă formată din elevi și pentru elevi a fost înființată la Constanța, sub coordonarea actualilor
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco - Musulmani din România (UDTTMR) vă invită la acest sfârşit de săptămână la cea de-a XIX-a e
Astăzi, în intervalul 12:00-16:00, s-au depus 575 de contestaţii pentru sesiunea august-septembrie 2013 a examenului de bacalaureat.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, consideră că profesorii implicaţi în procesul de fraudă la diferite examene trebuie
Astăzi, 2 septembrie s-au afişat rezultatele, înainte de contestaţii, la cele nouă centre de examen. La nivelul judeţului
Astăzi, 1.644 de candidaţi din cei 2.023 înscrişi au susţinut proba la alegere a profilului şi specializării (Fizică, Chimie,
Caravana Filmului Românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale- va ajunge şi la Mangalia, în perioada 4-14 septembrie,
Între 4 şi 7 septembrie la Costineşti se desfășoară Galele Tânărului Actor HOP, dar va fi iniţiată și o discuţie despre
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, Raducu Popescu, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că cinci c
Astăzi, 1.892 de candidaţi din cei 2.327 înscrişi au susţinut proba scrisă la disciplina limba şi literatura română. 15
Mâine, 2.327 de candidaţi din Constanța au dreptul să susţină proba scrisă la disciplina limba şi literatura română, pentru
Nu concurează la categoria cel mai bun grup, dar sunt spectaculoși. Sunt 4 spectacole invitate să destindă atmosfera la Gala HOP, pe
Cu o tradiţie de peste 15 ani, Festivalul "Callatis" a debutat, joi seara, în Portul Turistic Mangalia, cu o audienţă de câteva
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.