De ce a venit Ponta pe șantierul lui Bosânceanu
Premierul Victor Ponta a participat, ieri, la ceremonia de lansare la apă a navei Histria Ambra, la Şantierul Naval Constanţa, condus de
Premierul Victor Ponta a participat, ieri, la ceremonia de lansare la apă a navei Histria Ambra, la Şantierul Naval Constanţa, condus de
Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, prin Centrul Enterprise Europe Network şi CIT Constanţa, în
Autoritatea Navală Română (ANR) a finalizat proiectul, cu finanțare europeană, "Sistem de management al traficului de nave pe
Dacă primele patru luni ale anului au fost caracterizate, pentru destinaţia Bulgaria, de o creştere foarte mare a rezervărilor tip
Abandonarea construcţiei reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă ar aduce pierderi în economia românească de circa 3 miliarde euro,
Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, prin Centrul Enterprise Europe Network şi CIT Constanţa, în
Subsecretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Constantin Matei, va sosi peste câteva ore în Constanța, unde va purta
Andrian Mihei a primit astăzi, în jurul orei 16.00, ordinul de eliberare din funcția de director general al Autorității Navale Române
În perioada 27 - 29 mai 2013, Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV organiz
Unii proprietari de hoteluri din sudul litoralului au abandonat investiţiile şi aduc prejudicii de imagine tuturor staţiunilor, în
Miercuri, 22 mai, ora 11.30, la Hotelul „Oxford”, din Constanţa, va avea loc o întâlnire cu reprezentanţii presei, având ca
Cunoscută îndeobşte de iubitorii schiului alpin, pentru calitatea excepţională a pârtiilor şi a serviciilor în domeniul
Chevron a primit liber la explorarea gazelor de șist, dar unele ONG-uri au remarcat faptul că nu există un studiu de impact asupra
Încă mai pot fi vizitate standurile celor două târguri, având ca organizator principal Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi
Târgul de turism ”Vacanț”, care are loc în incinta complexului comercial Maritimo, îi așteaptă pe vizitatori un program de muzic
Surpriza deschiderii Târgului de Turism “Vacanţa”, care se desfăşoară, începând de astăzi (până pe 19 mai), la Maritimo
Astăzi, la sediul Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa s-a reunit grupul de lucru înfiinţat
Centrul Român pentru Pregatirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV aniversează, în această lună,
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.