Cine sunt consilierii locali ai Constanței. Mircea Dobre, cele nouă surse de venit ale sale și proiectul
Consilierul local Mircea Dobre nu așteaptă, cu siguranță, ziua de salariu. Potrivit declarației sale de avere, acesta are nu mai puți
7 articole publicate
Consilierul local Mircea Dobre nu așteaptă, cu siguranță, ziua de salariu. Potrivit declarației sale de avere, acesta are nu mai puți
ULTIMA ORĂ: Aşa cum se anunţase, încă de acum câteva luni, PNL va cere admiterea în PPE! Purtătorul de cuvânt al
Aşa cum am anunţat deja, mâine, marţi – 29 aprilie, la ora 08.30, de la terminalul de pasageri din Portul Constanţa, nava-şcoală B
„Navigator Yacht Club” invită publicul interesat să asiste la ceremonia de plecare a celor două veliere românești, Nava
La Casa de Cultură din municipiul Mangalia, mâine, joi – 27 februarie, de la ora 19.00, Fundaţia “ALCION” prezintă spectacolul de
Teatrul De Stat din Constanţa (TSCT) propune un proiect inedit! Este vorba despre găzduirea unor spectacole speciale, “invitate” (din
Săptămâna aceasta, Senatorul Mircea Banias a depus la Biroul Permanent al Senatului un proiect de lege pentru modificarea Legii Pensiilo
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.