Taxa de liniște din Constanța și Mamaia ar putea fi desființată de instanță(2021)
”Taxa pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice în Constanţa, Mamaia şi Sat Vacanţă” ar putea fi desființată de instanță.
Primul pas a fost făcut de către Asociația Constanța Ia Atitudine avand ca suport legal casa de avocatură Uscov | Attorneys at Law, care au efectuat demersurile prealabile atacării în contencios administrativ a hotărârii care reglementează această taxă. Este vorba despre HCL nr. 246/18.12.2014 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2015.
Avocații care reprezintă ACIA au precizat că această taxă a fost instituită printr-un ”veritabil act administrativ normativ din moment ce conţine reguli generale, de aplicabilitate repetată, iar destinatarii acestuia sunt un număr nedeterminat de subiecţi, în condiţiile în care hotărârea de consiliu local amintită conţine cadrul legal pentru determinarea subiecților, a cuantumului taxei, a sancțiunilor pecuniare sau contravenționale și a modelului declarației. Prin urmare, raportat la disp. art. 7 alin. 11 Legea 554/2004, în cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând”.
Semnatarii plângerii spun că instituirea de taxe speciale se putea realiza de către Consiliul Local, însă cu îndeplinirea următoarelor condiţii:
i. să se înfiinţeze un serviciu public local nou, pentru a cărui funcţionare se instituie taxa specială;
ii. serviciul public nou înfiinţat să fie creat în interesul persoanelor fizice şi juridice, care beneficiază de serviciul public local;
iii. taxa să corespundă prestării unui serviciu public de către autoritatea publică;
iv. taxa specială să se încaseze numai de la persoanele fizice şi juridice care beneficiază de serviciile publice respective;
v. taxele speciale să fie utilizate numai în scopurile pentru care au fost înfiinţate, adică pentru acoperirea cheltuielilor efectuate pentru înfiinţarea serviciilor publice de interes local şi pentru finanţarea cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare a acestor servicii.
Consiliul Local nu a înfiinţat servicii publice noi, pentru a căror înfiinţare şi funcţionare să fie necesară perceperea unei taxe speciale. Aceste servicii publice au fost create anterior instituirii taxei speciale (Poliția Comunitară, spre exemplu, a fost înființată în anul 2008), în interesul întregii comunităţi a municipiului, vizând asigurarea ordinii publice, salubrizarea şi întreţinerea străzilor şi a zonelor publice. Prin urmare, beneficiari a unor asemenea servicii publice sunt toţi cetăţenii care se folosesc de serviciile de ordine publică, salubrizare şi întreţinere a zonelor publice. În aceste condiţii, este nelegală obligarea numai a unei categorii de persoane la plata taxei speciale de ordine publică, respectiv operatorii economici. Nu există nici un temei legal ca, pentru o zonă publică, să fie obligată numai o singură categorie de persoane la suportarea cheltuielilor de întreţinere şi salubrizare, respectiv a cheltuielilor pentru asigurarea ordinii publice.
În spiritul legii, plata taxei speciale ar trebui să reprezinte o contraprestaţie a agentului economic în schimbul unui serviciu public care i se prestează lui însuşi (art. 2 pct. 55 Legea 273/2006: ”taxă – suma plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile prestate acesteia de către un operator economic, o instituţie publică ori un serviciu public”), dar, raportat la situația concretă, operatorilor economici de pe raza municipiului Constanța li se impune de fapt un veritabil impozit definit de Legea 273/2006 ca fiind ”prelevarea obligatorie, fără contraprestaţie imediată, directă şi nerambursabilă, pentru satisfacerea necesităţilor de interes general” (art. 2 pct. 37).
”Am spus de multe ori că taxa de liniște este o taxă abuzivă, instituită de fostul primar Radu Mazăre, și că banii se duc în firmele de casă ale acestuia și nu îi ajută pe cei care o plătesc. Acum, mai mult ca niciodată, sunt convins că, pe cale legală, putem desființa această taxa. Le mulțumesc celor de la Uscov | Attorneys at Law pentru profesionalismul de care au dat dovada in tratarea acestui subiect”, a precizat Andrei Popescu, președinte ACIA.
Acesta a precizat că nu va renunța la strângerea de semnături pentru inițierea unui hotărâri de consiliu care să prevadă desființarea taxei. Până acum au semnat peste 4.000 de persoane. Punctele unde o puteți face sunt amplasate la intersecția bulevardului Lăpușneanu cu strada Soveja și pe strada Ștefan cel Mare, în fața magazinului Tomis.
Uscov | Attorneys at Law este o casă de avocatură din București ”full service” ce asigură atât consultanță juridică pe diverse arii de drept, cât și reprezentare în fața autorităților naționale și internaționale, a instanțelor judecătorești, în proceduri arbitrale și în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.