Sezonul estival 2015, mai bun fără Radu Mazăre(2570)
La începutul anului, când Radu Mazăre își împărțea zilele între săli de judecată, arestul preventiv și control judiciar, cârcotașii spuneau că zilele de glorie ale stațiunii Mamaia erau pe cale să apună. Fostul primar ținuse morțiș să facă din Mamaia una dintre cele mai atractive destinații de vacanță. Poate din convingere, poate din anumite interese. Cert este că i-a reușit. Peste 50% din turiștii care au vizitat litoralul, anii trecuți, au ales Mamaia. Ba mai mult, i-a reușit atât de bine încât mulți dintre cei constănțeni au trăit cu impresia că Mazăre era primar de Mamaia, nu de Constanța.
Cum spuneam, după retragerea lui Mazăre mulți au cântat Apocalipsa stațiunii. Nu s-a întâmplat însă așa. Mamaia este ocupată la maximum. Nu se mai găsește, de săptămâni bune, un loc de cazare. Nicolae Bucovală, președintele Asociației Patronale Mamaia, a confirmat că în acest an se înregistrează o creștere de 5% a numărului de turiști care s-au cazat în Mamaia. Și la încasări stau bine. De mult nu i-am auzit pe hotelieri să fie mulțumiți. Lucrurile stau bine, spun ei. Și fără Radu Mazăre, viața merge înainte. Și merge bine.
An de an, pentru a atrage turiști, Primăria Constanța a investit sume importante în Mamaia. Vorbim de milioane de lei. Vă reamintim că, potrivit unui răspuns al Primăriei Constanța, la solicitarea Asociației Constanța Ia Atitudine, am aflat că din celebra taxă de ”promovare și punere în valoarea a patrimoniului turistic” s-au strâns anul trecut 1.793.710 lei. Cea mai mare parte din sumă a ajuns la Asociația Litoral Delta Dunării, iar o parte, mai exact 358.710,2 lei, a ajuns în bugetul local al municpiului Constanța. Potrivit aceluiași răspuns acordat ACIA, suma cheltuită de la bugetul local pentru promovarea turismului în stațiunea Mamaia a fost, în 2014, de 6.411.000 lei, deci de circa patru ori mai mare decât taxa strânsă și cheltuită de asociația Corinei Martin.
Ținând cont că numărul de turiști este mai mare chiar dacă o parte din evenimentele pentru care s-au cheltuit acești bani anul trecut nu s-au mai realizat, nu cumva avem de-a face cu bani aruncați pe Apa Sâmbetei? Nu puteau să fie ei mai bine folosiți pentru constănțeni, care plătesc taxe și impozite, și nu pentru turiști?