Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
Nunta câinească

Nunta câinească(3131)

Aşa zisa răscoală din PSD Constanţa miroase a revoluţie de catifea, pusă la patru ace, cu papion şi toate celelalte accesorii europene, şi emană de la o poştă un consens de butelie care scapă gaze...Recunosc, am pus şi noi botul la o parodie de matineu, în care noii eroi pesedişti, alde Făgădău, fiul, sau Moga, schiorul îndrăgostit de UNPR, se dădeau de ceasul morţii că vor să schimbe PSD din temelie ! Adică, precizez pentru istorie, curăţenie totală, cărţile pe foc, cu trenul din Franţa, luăm organizaţia, mortul de la groapă nu se mai dezgroapă etc. Paranghelie în toată legea! Reforme politice, în PSD Constanţa, ce nu a văzut Parisul! De când madam Bica şi Elena Udrea au căzut în plasa serviciilor secrete, bine mânuite de generalul Coldea, Parisul a devenit coşmarul celor care simt că le vine rândul la proba înţărcat bălaia…Las Parisul şi revin la subiect. Aşadar, revoluţia, aşa zisa revoluţie constănţeană cu praf de puşcă sau DTT, a fost gândită, practic, ca un schimb de amabilităţi între revoluţionarii lui peşte prăjit, care pozau în cei 12 furioşi, şi gruparea peticită a lui Radu Mazăre, căreia îi plângeam de milă la gândul că Făgădău o să le ia scalpul! După ce au trecut câteva luni bune de la alegerile cu cântec, ne-am explicat de ce, în PSD Constanţa, în ciuda promisiunilor făcute de noii lideri, nu se mai întâmplă nimic! Cu o excepţie, candidatura lui Făgădău la Primăria Constanţa, asupra căreia o să revenim...Practic, mult trâmbiţata execuţie, cu ghilimelele de rigoare, a lui Radu Mazăre şi a lui Nicuşor Constantinescu s-a transformat într-o masă tovărăşească! Prilej cu care presupuşii duşmani au vărsat împreună câte o lacrimă la rădăcina consensului în toate cele ce sunt...De acum, PSD are, la nivel naţional, în persoana lui Liviu Dragnea, un veritabil lider al consensului pe toate gardurile, inclusiv la Cotroceni! De altfel, tot domnul Dragnea, devenit buricul partidului, ne-a lămurit şi în privinţa celor întâmplate la Constanţa, unde, recent, a efectuat o vizită de lucru. Aşa procedează şmecherii interimari din partidul de guvernământ! Vin repede în teritoriu ca să-şi fixeze cât mai mulţi susţinători, pentru că e clar că Dragnea nu vrea să joace rolul anonimului zglobiu în PSD! Şi, atunci, care este cea mai bună tactică? Desigur, ciocul mic reflectat printr-un consens unanim. Alianţele de conjuctură cu diverşi Făgădişti şi Decebali multiplicaţi, care să-l asigure pe Dragnea, până la victoria finală, de susţinerea lor totală! Ca atare, Dragnea le-a trasat, ca principală sarcină, lui Făgădău şi Dragomir, să continue, pe mai departe, politica dusă de Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu!!! Nu-i aşa că te ia cu leşin?- cum ar spune mamiţica lui Goe, care s-a înscris, de curând, în UNPR ! Goe, nu mamiţica...Unde sunt dizidenţii din noua conducere a PSD Constanţa, care îi huleau pe cei doi, culmea, exact pe tema politicii dezastruoase din teritoriu! E limpede că tonul consensului a fost dat de la centru, urmărindu-se, în primul rând, înlăturarea paşnică a fostei conduceri a PSD. Obiectivul principal fiind realizat cu vorba dulce, s-a trecut la hibernarea de vară. Termen limită- până se clarifică, în funcţie de cotele apelor Dunării, situaţia lui Victor Ponta. Fie şi numai pe această temă, Liviu Dragnea nu doarme. El ţine sus steagul consensului şi o promovează pe Rovana Plumb, ca fiind prima femeie cu şanse de a deveni prim ministru! E o nouă găselniţă a lui Liviu Dragnea, povestea prăfuită cu promovarea femeii, ca să poată trage de timp în voie... Nici Decebal Făgădău nu hibernează. El îşi ţese singur dizidenţa de care are nevoie la alegerile locale...E musai ca, până în ziua alegerilor, să se dezică total de Radu Mazăre, după principiul usturoiului. Interesant este că, după ce a crescut puţin în sondaje, au şi apărut în jurul său tot felul de pupincurişti care dau voluntar din coadă! Se apropie sezonul nunţilor câineşti...
 

OMD MAMAIA CONSTANTA

Comentarii

Olteanu Pompiliu
06-09-2015
I-mi place atitudinea ta,ma racoreste cand citesc,nu le e rusine cum arata orasul, cum arata trotuarele, cu denivelari ,fara spatiul de tranzit pentru pietoni, plini cu cacati de caini,fara atitudini hotarate privind fluenta si parcarea autoturismelor prin promovarea cat mai multor strazi cu sens unic si exemplele ar putea continua la fiecare pas pe strazile Constantei !
Mai luati-o la pas prin oras, rezolvati operativ problemele orasului,controlati indeplinirea masurilor,de proiecte frumoase si vorbe alunecoase am vazut ca sunteti abili !

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

Vergile, nu te dai și tu în roată?
scris de Radu Vladimirescu
De 1 decembrie, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, din vila sa de la Eforie, le-a făcut constănțenilor două cadouri pe c(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii