Liga Studenţilor din Universitatea Maritimă Constanţa a orgnizat astăzi un miting de solidaritate cu Sabina Elena, elevă a Liceului “Korosi Csoma Şandor” din judeţul Covasna. Reamintim că, în data de 15 martie, aceasta a fost agresată verbal, atât de colegii acesteia, cetăţeni români de etnie maghiară, cât şi de cadrul didactic pentru că purtat o bentiţă cu însemnele naţionale într-o instituţie de învăţământ preuniversitar din România, cu ocazia zilei naţionale a maghiarilor de pretutindeni. De asemenea, între elevă şi cadrul didactic a existat o altercatie datorită faptului ca profesoara a încercat să o deposedeze de bentiţă cu forţa in faţa tuturor elevilor.
Protestatarii au ajuns până la sediul prefecturii, unde au înaintat subprefectului Radu Volcinschi o scrisoare deschisă. „Reamintim pe această cale, faptul că, articolul 4 din Constituţie se aplică pentru toţi cetăţenii României, specifinându-se foarte clar: “ (1) Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi. (2) România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială”. Poate că încă mai există oameni ce consideră că poporul român este unul tolerat în Transilvania, dar cu toate acestea, ţinem să le amintim că România, conform articolului 1 din Constituţia României, este UN STAT NAŢIONAL, UNITAR şi INDIVIZIBIL, iar respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este mandatorie pentru toţi cetăţenii săi. Noi considerăm ca fiind suficiente secolele de asuprire la care au fost supusă populaţia de etnie română din Transilvania, drept urmare, cerem tuturor cetăţenilor români, indiferent de etnia de care aparţin, să nu repetăm greşelile trecutului întunecat al relaţiei dintre cele două popoare”, se arată în scrisoare.
Studenţii constănţeni solicită Ministerului Educaţiei Naţionale, Guvernului României şi Administraţiei Prezidenţiale aplicarea celor mai severe sancţiuni posibile în acest caz şi asumarea unei poziţii publice, ferme, faţă de orice altă manifestare anti-românească pe teritoriul României.