„COLECTIV” ACCIDENT NENOROCIT SAU ATENTAT TICĂLOS(2007)

A fost acum o lună şi ceva de zile, dar am uitat atât de repede, încât ni se pare că s-a petrecut tare demult. Emoţia provocată de catastrofa de la „Colectiv” s-a stins aproape la fel de repede cum s-a aprins buretele fono-absorbant din clubul morţii. Spiritul „Colectiv”, cel care a scos oamenii în stradă şi a dărâmat un guvern, s-a topit în grijile cotidiene, în treburile născute din apropierea Crăciunului. Din când în când, mai apare câte o ştire, câteodată tristă, „încă un rănit din clubul „Colectiv” a murit, bilanţul victimelor a ajuns la 62”, sau veselă, „trei dintre răniţii de la „Colectiv” au fost externaţi”, ştire primită, indiferent dacă este veselă sau tristă, cu aceeaşi platitudine şi nepăsare de către opinia publică. Au rămas părinţii, au rămas fraţii şi surorile, au rămas prietenii apropiaţi să petreacă sărbători îndoliate şi să mai spere că se va face, cândva, dreptate.

 O IPOTEZĂ PE CARE NU AVEM VOIE SĂ O EXCLUDEM

Mărturisesc sincer că multă vreme, mintea mea a refuzat să admită măcar o astfel de ipoteză. Că focul a fost pus intenţionat. Catastrofa, de fapt, nu a fost un accident nefericit, ci a provocat-o o mână criminală. Am refuzat, pur şi simplu să mă gândesc la asta. Cât de ticăloasă, cât de bolnavă poate fi mintea cuiva, care din indiferent ce motiv, să le dea foc şi să ardă de vii nişte tineri nevinovaţi. Primele experimente, care au fost făcute empiric de nişte neprofesionişti, respectând aproximativ condiţiile în care s-a produs tragedia, duceau la concluzia că a fost un accident. Nenorocitul acela de burete pentru izolaţia fonică se aprindea imediat ce cădea pe el o scânteie şi ardea cu flacără vie, emanând un miros de nesuportat. Îmi amintesc că într-un rând experimentul cu aprinderea buretelui s-a făcut într-o parcare goală, în aer liber adică şi după aproape un sfert de oră aerul era încă irespirabil în jurul locului unde fusese focul. Tinerii din club fuseseră nu numai arşi de vii, ci şi gazaţi. De altfel, mulţi dintre ei aveau să moară în spitale nu de la arsurile pielii, ci de la intoxicaţiile cu gazele ucigătoare.
Au fost şi câteva voci, care au vorbit despre un atentat. Dar datele momentului îi contraziceau flagrant pe adepţii unei astfel de teorii.
Astăzi, nu mai sunt nici eu sută la sută convins că a fost accident. Şi cred că ipoteza existenţei unei mâini criminale nu trebuie exclusă din start de către anchetatori, ci, dimpotrivă, trebuie investigată cu mare atenţie. Şi, aş îndrăzni să spun, cu foarte mult curaj.

UN EXPERIMENT CARE NU A SPUS NIMIC

Miercuri, am aşteptat cu sufletul la gură un rezultat, care poate fi crucial pentru orientarea viitoare a anchetei. Experţii de la Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) Petroşani au reconstituit în laborator la scara 1 / 1 condiţiile din club în momentul tragediei. Dar cu sufletul la gură am rămas, pentru că singurul comunicat care s-a dat după experiment a fost că vom afla cel mai devreme peste o lună care au fost rezultatele.
Nu suntem bolnavi de scenarită, dar nu putem să nu ne întrebăm: De ce atâta tărăgănare? Mai întâi, de ce acest experiment s-a făcut atât de târziu de la producerea tragediei. Informaţiile noastre ne spun că specialiştii petroşăneni au cerut în repetate rânduri elemente materiale din club, cum ar fi piese din instalaţia de aerisire, dar acestea le-au fost trimise de la Bucureşti cu mare greutate. Apoi, după ce toate elementele cerute au ajuns în Valea Jiului, de ce a durat atât până să se efectueze experimentul. Cu ce altceva mult mai important decât tragedia de la „Colectiv” a fost ocupat institutul, de a nu a putut organiza imediat experimentul.
Până la interpretarea datelor, există nişte parametri care au fost înregistraţi ieri. Şi nu vedem nici un motiv ca aceştia să fie ţinuţi la secret. Spre exemplu, în cât timp a ars buretele, dacă s-a aprins sau nu de la scânteile artificiilor. Sau aceste date nu se fac publice pentru ca ele să fie puse în acord cu un eventual rezultat comandat al anchetei.

ŞI DACĂ NE MINT IAR

Există un precedent, care ne face să fim extrem de reticenţi cu rezultatele unui astfel de experiment. Şi asta din cauza întâmplării prilejuite de prăbuşirea, aici, la Constanţa, în lacul Siutghiol a elicopterului SMURD. La câteva zile, anchetatorii au organizat şi aici un experiment. Un scafandru a intrat în apa rece şi a înregistrat sunetele care s-ar fi putut auzi pe mal. Concluzia: nu se aude nimic pe mal, dacă se face zgomot pe întinsul apei. De această concluzie s-a folosit Raed Arafat şi a afirmat că strigătele de ajutor ale celor prăbuşiţi nu se puteau auzi de pe mal, minţindu-ne cu neruşinare în faţă pe toţi. Pentru că o ţară întreagă a văzut înregistrarea făcută cu telefonul mobil de către martorul care, de altfel a şi sunat la 112. Înregistrare unde se aud clar strigătele de ajutor venite dinspre epava elicopterului. Ba chiar există şi un dialog între martorii de pe ponton şi victimele din apă. Cel care strigă este coerent. În faţa acestei evidenţe, Arafat minte senin, invocând experimentul. De ce minte? Pentru a-şi salva pielea şi a justifica întârzierea pompierilor care s-au dus mai întâi la Cazinou şi abia după aceea La Butoaie, locul accidentului, precum şi defecţiunea de la barca de salvare. Atunci, de ochii lumii, au fost demişi nişte şefi locali ai ISU şi prefectul de Constanţa, deşi Arafat susţinea sus şi tare, ca şi acum, în cazul „Colectiv”, că s-a acţionat ca la carte. Păi dacă s-a acţionat ca la carte, de ce au fost demişi?
Având în vedere acest precedent, putem să ne îndoim de rezultatul experimentului? Sau, mai axact, de rezultatul comunicat oficial? Putem!
Mai ales că acest rezultat întârzie nejustificat.

O INADVERTENŢĂ CARE NE PUNE PE GÂNDURI

Spuneam că din secretizatul laborator de la Petroşani au răzbit, totuşi, către noi, câteva informaţii. Prima şi, evident, cea mai importantă, este că buretele fono-absorbant s-a aprins de la scâteile artificiior şi a ars cu repeziciune, aprinzând şi stinghiile din lemn de pe tavan. Aici apare prima inadvertenţă. Am aflat că stâlpul din laborator a ars în aproximativ 50 de secunde, aproape un minut adică. Pe când martorii care au scăpat din „Colectiv” spun că focul s-a propagat mult mai repede. În maximum 20 de secunde. Aici trebuie să se stabilească exact. Este vorba despre focul care a aprins tavanul? Sau de focul iniţial? Pentru că dacă ne referim la focul iniţial, acesta a izbucnit mult mai lent. Nu uitaţi că solistul trupei care concerta a avut timp să glumească. A spus atunci când stâlpul a luat foc: „Asta nu era prevăzut în program. Să aducă cineva un extinctor”. După care a mai durat câteva minute până să înceapă vâlvătaia. Experimentul trebuie să răspundă foarte clar, ce s-a petrecut cu focul în acest interval de timp.
De altfel, mulţi martori susţin că izolaţia stâlpului a început să ardă la aproximativ 4 minute după ce s-a stins focul de artificii.
Deci, patru minute, plus alte cel puţin trei, în care a glumit solistul trupei, fac şapte minute. Ce s-a întâmplat exact în acest interval de timp. Interval critic, după care a izbucnit dezastrul.
Şi mai e ceva. Au fost două rânduri de focuri de artificii. Primele au funcţionat normal şi nu s-a întâmplat nimic. Abia la al doilea foc s-a aprins buretele. De ce abia la al doilea, atâta timp cât artificiile au fost aşezate aproximativ în acelaşi loc şi erau de aceeaşi fabricaţie. A fost una care a aruncat jetul de scântei mai tare?
O explicaţie ne-a dat-o un artificier cu experinţă: „Toate artificiile care ajung la noi în ţară sunt de fabricaţie chinezească. Indiferent pe ce filieră vin şi pe ce limbă scrie pe cutie. Acestea erau achiziţionate din Bulgaria. Calitatea lor era foarte proastă şi, de regulă, acest tip de artificii nu se foloseşte la interior. Dar organizatorii au vrut să facă economie.De ce nu s-a aprins stâlpul de la primele artificii? Este posibil ca tubul care a produs incendiul să fi fost defect. Efectul de fântână de lumină se produce de către materialul exploziv, care aruncă în aer mici particule incandescente. Este posibil ca, defectă fiind, artificia să fi aruncat o particulă incandescentă mai mare, care a ajuns pe burete şi a iniţiat focul.”

STÂLPUL CARE ARDE ŞI DE SUS ÎN JOS

Pe una dintre înregistrările cheie făcute cu telefonul de unul dintre tinerii din „Colectiv, se vede cum stâlpul ia foc cam de la jumătatea lui, acolo unde se presupune că a căzut scânteia de la artificii. Focul o ia în sus. Dar şi coboară către pardoseală, ceea ce este anormal. O explicaţie ar putea exista şi aici. Tinerii aflaţi în apropierea incendiului au început să arunce pe el cu ce aveau în mână. Iar în mână aveau pahare cu băutură. Au aruncat în special cu bere. Dar este posibil ca un consumator să fi avut ceva tărie în pahar, care, aşa cum se ştie, întreţine arderea. Întrebarea care se pune este: cât alcool să fi avut tânărul în pahar astfel încât focul să aibă destul combustibil ca să pornească şi în jos.

Dacă vrem să investigăm varianta că în „Colectiv” a fost o mână criminală, trebuie să stabilim şi mobilul. Fără discuţie, o astfel de tragedie nu poate fi provocată – cu excepţia cazului în care aveam de-a face cu un nebun piroman, sinucigaş chiar – decât de cineva care avea o miză foarte mare.
Pe baza datelor pe care vi le-am prezentat până acum, vă invităm în numărul nostru viitor să vedem cui i-ar fi putut folosi tragedia de la „Colectiv”.