18 copii de la o grădiniță, care învață la aceeași grupă, au fost diagnosticați cu varicelă.
Direcția de Sănătate Publică (DSP) a confirmat existanța focarului și urmează să facă o dezinfecție la unitatea de învățământ.
Focarul a fost depistat la grădinița numărul 8 din municipiul Constanța, unde învață 156 de preșcolari. Acolo, 18 copii de la grupa mijlocie au fost diagnosticați cu varicelă, a precizat directorul DSP Constanța, Constantin Dina, pentru News.ro
De obicei, se poate vorbi despre un focar de varicelă atunci când o treime din colectivitate s-a îmbolnăvit, susține Dina. Cei 18 copii sunt de la aceeași grupă, așa că a fost luată decizia instituirii focarului.
Specialiștii DSP Constanța vor face o dezinfecție, după încheierea activității la grădiniță. Cei 18 copii bolnavi nu s-au mai prezentat joi la grădiniţă, urmând să revină în colectivitate după ce vor fi vindecaţi.





Nu sunt încă comentarii aprobate.