Idei alternative (III) : ASTA NUMESC EU CONCEPTUL DE DELTĂ ÎN DELTĂ!(9617)

Încercăm să prezentăm, în cadrul acestei rubrici, idei ale unor cetățeni care, dacă ar fi luate în seamă și analizate, ar putea fi utile societății sau comunităților, odată amendate și aplicate. Nu ne asumăm deci paternitatea acestor idei și nici solidaritatea cu autorii, ci doar credem ca aducerea lor în spațiul public ar putea fi utilă. Aceasta, deoarece, inevitabil, decizia în orice domeniu conduce spre politician, iar politicienii nu sunt întotdeauna pregătiți spre a înțelege.

Mai mult, sunt rareori dispuși să asculte, căci orice astfel de gest le-ar crea complicații în agenda personală. Și, între noi fie vorba: ce agendă e mai importantă în politică, în general, și în cea românească, în special, decât cea proprie? În mod cert, în politică nici una; doar în marea politică, dar aceea observăm că nu mai obișnuiește a fi prezentă nici măcar în manualele de istorie, cam de când ele se numesc alternative!

 Astăzi vom prezenta ultima parte a discuției despre Delta Dunării, purtată cu Alexandru Georgescu, doctor în economie, privind sistemul integrat de rezolvare a problemelor acestui areal.

TIMPUL. De ce vezi ca obligatorie restrângerea numărului locurilor de plecare a turiștilor în Delta Dunării?

ALEXANDRU GEORGESCU. Această evidență imperfectă, poate, dar perfectibilă, a celor care pătrund ca turiști în Delta Dunării, dar și a celor care ies, ne este necesară în următorul scop: o taxă fixată pe gunoiul estimat produs se va percepe la aceste puncte de intrare; dacă turistul poate demonstra că a predat singur acest gunoi la locurile amenajate de preluare fixate, i se rambursează taxa, la plecare.

Mai concret: fiecare turist care intră în deltă, indiferent pe unde, are obligația să-și cumpere un tichet de garanție pentru gunoiul produs în interiorul Deltei Dunării, ca la sistemul „sticla la schimb”, dar chiar mai mult decât atât. Obligația responsabilității și a dreptului de control trebuie transferată agenților economici care au legătură nemijlocită cu turiștii, adică: restaurant, hotel, ponton, etc., peste tot. Ei au dreptul și obligația de a se convinge că turistul are acest tichet plătit, dacă nu fiind pasibili de a plăti ei respectiva contravaloare.

Această taxă trebuie să poată fi achitată peste tot, ca biletele de autobuz sau ziarele, nu la un birou special amenajat la ARBDD, de exemplu! Turistul poate depune gunoiul la Sulina, și în acest caz i se va restitui o sumă; la Crișan, să spunem, și i se va restitui altă sumă; la Tulcea, și i se va restitui integral sumă achitată! Pe mine nu mă interesează cine aduce gunoiul, căci dacă nu turistul, ci altcineva din respectiva localitate îl aduce, acesta din urmă poate câștiga niște bani! Nu contează nici măcar dacă gunoiul este vechi!

Taxa trebuie să fie, potrivit calculelor mele, de aproximativ 4 ori mai mare decât costurile de transport ale respectivei cantități de gunoi. Este important conceptul, căci, dacă se va trece serios la punerea lui în practică, vor fi necesare unele eforturi de concepție amănunțită, elaborare și implementare.

În ce mă privește, eu știu ce e de făcut! Acțiunile așa-zis de conștientizare, cu elevi, studenți, vedete plătite de organizatori, miniștri și prim-miniștri care, cu mânuși în mâini, adună pet-uri cântând cu voioșie, sunt, în opinia mea, paleative destul de glumețe!

Până nu se aplică un sistem care să se guverneze și autoalimenteze firesc, va fi mizerie, dar dacă se va aplica un astfel de sistem, el aproape nu va mai trebui condus și supravegheat, derulându-se de la sine. Conceput astfel încât să nu ofere nimanui niciodată posibilitatea de a părăsi sistemul!

TIMPUL. Dar sistemul existent de ce crezi că nu este bun și trebuie înlocuit?

ALEXANDRU GEORGESCU. Păi acum e o nebunie! Facem gropi, cărăm gunoaie zeci de kilometri, etc. Alții, probabil, îl transformă în energie, fac ceva din el, îl valorifică. Cu înțelepciune se poate analiza ce anume din tehnologia de recuperare se poate dirija spre sursă direct, să nu cărăm de toate la Tulcea, din deltă, și modul de stimulare pentru cel ce sortează și recuperează, astfel încât să fie atractiv! Corecțional financiar pentru cel care poluează, atractiv financiar pentru cel care curăță și recuperează, până când el va merge de la sine.

TIMPUL. Am văzut cum gândești problema deșeurilor produse de activitaea turistică în Delta Dunării, dar cum ajung turiștii acolo și ce fac, în viziunea ta?

ALEXANDRU GEORGESCU. Toată copilăria mama a închiriat vara două camere ale casei noastre, din Tulcea, la turiști, dar nu „la negru”, ci prin Oficiul Județean de Turism (O.J.T.) Tulcea.

Cum se proceda? Venea cineva de la O.J.T., îți făcea o evaluare a condițiilor și te încadra într-o clasificare, exact cum se procedează acum pentru clasificarea hotelieră. În etapa a doua tot O.J.T. îți trimetea turiști și încasa banii, iar la sfârșitul lunii îți făcea stopaj la sursă 10% și îți dădea apoi tot restul banilor. Deși era pe hulita vreme comunistă a lui Ceaușescu, omul rămânea cu mai mult decât rămâne acum, în acest tip de capitalism – aș ști cu cine să-l identific, pentru că văd că se tot schimbă!

Această manieră centralizată de a trata lucrurile poate fi aplicată și acum, chiar dacă numai parțial. O agenție județeană de acest tip localizată în Tulcea ar putea consilia doritorii, i-ar putea autoriza și le-ar putea aduce clienți, oriunde în județ, sau în Delta Dunării.

Se poate crea un portal cu prezentarea tuturor pensiunilor afiliate sistemului, pentru informarea turiștilor, cu fixarea unor aspecte standardizate, în ce privește tipurile de meniu, de dotări, de actictivități, dar care să nu diminueze specificitățile, și se aduc turiștii. Ei se aduc grupat, ca și pentru un hotel, doar că se împart pe locații.

Când spun „pensiuni”, mă gândesc în mod special la locuințele celor din localitățile deltei, amatori de a câștiga niște bani din acest tip de activitate. De asemenea, aspectele de brand local trebuie urmărite, în ce privește hrana și băuturile, etc. O viziune unitară, de a-i sprijini – cu cap! – pe cei care doresc să facă și fac cum pot acest tip de activitate în Delta Dunării, lipsește cu desăvârșire la nivel de județ!

TIMPUL. Am înțeles! Atunci care este proiectul integrat de care vorbeai la început?

ALEXANDRU GEORGESCU. Da! Se poate pune întrebarea care este legătura dintre deltă, poluare, curățenie, deșeuri menajere - și turism, gastronomie? Păi au legătură!

În ce privește gastronomia, oamenii vin în deltă și pentru pește. Deși poate părea incredibil, am văzut vara trecută la Sfântu Gheorghe că nu la toate pensiunile găseai pește! Pe scurt, rezolvarea problemei o văd așa: o altă entitate organizațională, un soi de bursă, dar nu ca cea de la Tulcea care pare moartă din fașă, cu care proprietarii de pensiuni să încheie contracte pe anume cantități de pește, prezumate a fi legate cantitativ de eficiența economică a afacerii.

Dacă proprietarul de pensiune contractează o cantitate de pește sub nivelul de eficiență, înseamnă că este evazionist și apelează la braconieri. Dacă a contractat cantitatea, el o plătește pe măsută ce o consumă. Dacă are cantitatea necesară de pește deja contractată, va mai apela la braconieri? Nu, nu va mai apela.

TIMPUL. Am înțeles! Îmi spuneai ceva de accesul în Delta Dunării, altul decât cel pe apă. Despre ce anume este vorba?

ALEXANDRU GEORGESCU. Turistul ar trebui să ajungă în deltă cu mijloace auto, și, dacă se poate, electrice! Pentru asta sunt necesare drumuri pe uscat, până în inima deltei (și să știi că în bună parte ele deja sunt făcute! Până la Stipoc, de exemplu, în inima deltei, care înseamnă Mila 23, este drum!) și mijloace de deplasare – mașini – electrice pe care să le poată închiria încă de la Tudor Vladimirescu!

Chiar dacă se deplasează în deltă cu mijloc naval, sau cu mijloc auto electric, el, turistul, ajunge într-un port. Din acest port va lua el mijloace plutitoare mici, cu propulsie exclusiv electrică. Asta ar contribui extrem de serios și la combaterea braconajului, căci braconierii nu ar putea valorifica marfa altundeva decât în zonele de concentrare a turiștilor, în respectivele porturi. De ajuns a ajuns, acum ar trebui să vedem ce face, dacă a ajuns!

De ce vine turistul în deltă, cum îi poți mări sejurul? Renaturând? Ajunși aici, să spunem că e un curent puternic de opinie, de apropae treizeci de ani, cu strategii deja puse în practică de renaturare a Deltei Dunării. Perfect, renaturăm, dar n-am văzut pe nimeni să vină cu saci de grăunțe spre a hrăni surplusul de păsări! Acum, pelicanii, de exemplu, au început să migreze pe bălțile Prutului și pe unele lacuri de acumulare din Vâlcea, unde au și iernat!

Ce-i asta? Oare sub 20% din culturile deltei Dunării sunt mâncate de aceste păsări, sau ceva de-asupra acestui procent? Ne putem pune întrebarea și putem răspunde că, din acest punct de vedere, culturile agricole din deltă sunt un beneficiu pentru mult clamata renaturare! Pe de altă parte, nu reușim să ne recunoaștem limitele capacităților noastre.

Suntem noi în stare să gestionăm corect suprafețele naturale existente acum? Răspunsul este că nu prea suntem! De ce vrem și mai mult, atunci?

TIMPUL. Când te întrebai ce face turistul în baltă, la ce te gândeai?

ALEXANDRU GEORGESCU. Mă gândeam, printre altele, la vânătoare și pescuit. Aceste activități sunt de două tipuri, după calitatea persoanelor care le desfășoară, adică: localnicii, pe de o parte, și turiștii, pe de alta. Profitând de existența localnicilor, se exagerează aspectul social al necesității acestei activități de pescuit, că n-ar avea aceștia din ce să trăiască!

De fapt, pe dedesubt, gândul neostoit este la braconaj, activitate nefiscalizată! Dacă se plătește compensatoriu fiecărui pescar o sumă considerată echivalentă, se poate închide pescuitul în Delta Dunării total, o perioadă de timp! Din banii calculați ca revenindu-le, o sumă se poate condiționa investirii în bazine piscicole, pe asociațiile de pescari, în urma unei organizări, desigur, și își pot asigura o sursă de venit capabilăsă le aducă prosperitatea, excluzând braconajul și nemaiamestecând apele!

În ce privește vânătoarea și pescuitul sportiv ca activitate a turiștilor, sunt ferm convins că ea chiar trebuie încurajată, la modul că ar trebui să poată vâna cât mai mult, cât poate vâna teoretic, pentru că practic asta nu se va întâmpla, doar că ar trebui să fie încasat cu un preț/piesă de patru ori mai mare!

Deci, filmul acțiunii ar fi acesta: vii să vânezi în deltă, te înscrii, capeți însoțitor/supraveghetor și ești monitorizat fără scăpare, pas cu pas! Vii să vânezi cinci zile, plătești din start cantitatea maximă pe care, teoretic, ai pute-o vâna, la de patru ori prețul obișnuit al piesei.

Atunci ai de unde, din ce bani, să te ocupi de repopulare. Mai mut decât atât: trebuie să vânezi cât mai mult, pentru ca să poți să repopuezi cât mai mult, pe zone supravegheate și limitate!

Asta numesc eu conceptul de „deltă în deltă”!