Planetariu Constanța

Este vorba despre conjuncțiile lor, adică poziționarea lor pe cer, foarte aproape una de alta, încât observate cu ochiul liber, aproape că se confundă.

Nu va dura mult. Doar o zi.

Acest lucru se întâmplă pentru că Venus gravitează pe o orbită mai mică decât a lui Jupiter, reușind să tranziteze într-o lună, o constelație zodiacală, chiar două.

Gigantul Jupiter, "capabil" să parcurgă o orbită mai amplă în jurul Soarelui, staționează într-o constelație zodiacală aproximativ un an.

Venus a fost conjunct cu Saturn.

Amândouă conjuncțiile petrecute în dreptul constelației zodiacale Capricorn.

În această regiune a cerului, se află acum și planeta Mercur, care a fost conjunctă cu Soarele pe 8 februarie.

Constelația Capricorn este tranzitată azi și de Lună, aflată în faza de Lună Nouă, poziționată practic între Soare și Pământ.

Așezarea planetelor pe cer a făcut posibilă observarea lor dimineața, cu puțin timp înainte ca Soarele să răsară.