Mi-e dor de șapte ani de-acasă, de "cu plăcere", "mulțumesc".

Mi-e dor de vorbele frumoase, ce astăzi nu se mai rostesc.

Mi-e dor de scuzele cerute, cu sufletul plin de regret:

"Da, am greșit, o știu prea bine, dar nu o să o mai repet".

Mi-e dor de "Bună dimineața" ce îl spuneam pe la vecini,

Azi locuim pe-aceeași scară dar toți suntem pe veci străini

Mi-e dor de buna noastră mamă, ce se zorea făcând gogoși,

Și nu știai ce e mai bine, să o mănânci sau s-o miroși.

Mi-e dor de iernile frumoase, cu sania pe derdeluș,

Când împărțeam cu frații noștri tot ce aveam, chiar pe Lăbuș.

Mi-e dor de suflete curate, de oameni harnici dar și drepți,

Care munceau cu demnitate și nu spuneau că-s "prea deștepți".

Eu am trăit vremuri frumoase și am de ce mă bucura.

Dar tu, ce-ți vei aduce'aminte oare, când va veni și vremea ta? "

~ Dan Puric ~

 


(selecția textelor: Pompiliu COMȘA)

NOTA REDACȚIEI TIMPUL

Așteptăm de la iubiții noștri cititori creații poprii, cel mai valoroase urmând să le publicăm în ordinea sosirii la noi.

Vă așteptăm cu interes.