TIMPUL* Cenaclul Elitelor - VIOREL GONGU(1014)
-În toamna asta...
În toamna asta, care-i poate vară
Sau poate primăvara iarăşi vine,
Ceva, pulsând, se-nghesuie prin vine,
Şoptind chemări, pentru a câta oară?
Prin păr se-aude soarele cum trece
Cu mângâiere tandră şi salcâmii
Mi-albesc din nou în păr; ce-i pasă lumii
Că dorul meu nu vrea să fie rece?
Acum un sfert de secol, cu mirare,
Priveam bătrâni amuşinând spre june,
Secretul lor împodobit cu rune
Îmi rămânea ascuns dar întrebare
Îmi tot puneam...dar azi par a-nţelege
Că „ce se cade” este doar conceptul
Născut de gura lumii, pe când pieptul,
Cu pulsul fluturând, calcă pe lege.
Pe lancea-nfiptă-n cer aş pune flamuri,
Pe şeaua, strâns legată-aş bate ţinte,
Aş da la păsări lucrurile „sfinte„
Şi la căpăstru-aş prinde flori şi ramuri.
Fântâni bătrâne-n ghizdurile sparte,
Bolborosind nămol înspre surate,
Vor blestema fântânile curate...
Bătrâne chiar dar curăţate-n toarte.
Fântâni din veac, cu apele tot clare,
Vor aştepta voinici şoptind din buze,
Să fie cu răcoarea, iarăşi muze
-n şuvoiul care sparge stăvilare.
În umbra mea pot să se-arunce stele,
Căderea lor să-ncerce în simboluri,
Cu apă moartă răsturnată-n boluri
Să-mi pună „tinereţea” în atele.
Nici sori, nici stele şi nici mândra lună
Nu-mi pot opri mustangul să alerge,
Acum când nemurirea fruntea-mi şterge
Iubirea interzisă, în cunună
Am s-o-mpletesc şi am s-o dau pe apă,
Sau am să-i cânt, s-o fac o buburuză,
Pe care-am s-o tivesc cu foc şi spuză,
Şi umerii am să mi-i pun sub capă
Să fiu un demodat, eu cavalerul,
Ce nu-ndrăzneşte-n scriere modernă
Să-şi pună visele născute-n pernă
Ci dragul lui ăl ştie numai cerul...
În toamna asta, care-i poate vară
Sau poate primăvara iarăşi vine,
Seva, pulsând, se-nghesuie prin vine,
Şoptind chemări, pentru a câta oară?
Viorel Gongu
(selecția textelor: Pompiliu COMȘA)
NOTA REDACȚIEI TIMPUL
Așteptăm de la iubiții noștri cititori creații poprii, cel mai valoroase urmând să le publicăm în ordinea sosirii la noi.
Vă așteptăm cu interes.
