NOAPTEA CAVALERILOR(244)
CAPITOLUL V
Din stânga drumului, din pădurea care străjuia drumul, se apropia o ceată de călăreți, gonind de mâncau pământul. Ajunși lângă cei doi conducători, se opriră și doi dintre ei se apropiară repede.
- Sunt Ana, sora voievodului Bărbat. Fratele meu a căzut în luptele de la Milcov. Merg în Cetatea Făgărașului să cer ajutor voievodului Radu Negru!
Mircea căscă gura, trase aer în piept, apoi se îndreptă în șa. O recunoscu pe frumoasa fată care l-a ajutat în două rânduri.
- Curțile noastre au fost arse de cumani. Am pus la adăpost femeile,copiii și bătrânii. Cine poate ține o armă în mână a fost trimis în munți. Trebuie să-i atacăm pe cumani.
- Stai așa, zise căpitanul Mircea. Trebuie să știi câteva lucruri. Vin cu solie tainică de la Măria Sa Radu Negru către fratele tău, voievodul Bărbat.
- Căpitane să vorbim pe drum. Să nu pierdem timp prețios ,zise Șoim.
- Domniță, Ladislau a fost asasinat de cumani la ordinul lui Andrei Arpadul. Împreună cu aceștia vor să-l ucidă pe voievodul nostru și să alipească Țara Făgărașului la Coroana Maghiară. Țara voastră vor s-o împartă între ei. Părtași sunt și cei din Cetatea Severinului și teutonii de la Hălmeag.
- Ce carte aveai pentru fratele meu?
- Voievodul nostru îi cerea sprijin și adăpost în ținuturile voastre.
Vestea îl năuci pe Șoim. Încercă să vorbească, însă doar bolborosi câteva cuvinte.
- Stai căpitane, stai! N-am auzit eu bine?
- Ba ai auzit bine, generale! Situația noastră e foarte grea. Viețile noastre sunt în pericol. Să vă prezint faptele și vorbele Măriei Sale: în afară de noi, ne bazăm doar pe Bărbat și pe Emirul Nogai, care e departe, în ținuturile Vlaho-Bulgarilor. Suntem înconjurați de dușmani: Banul Severinului, Teutonii lui Siegfrid, Ungaria și posibil Transilvania. Pe curbură stau Odat și cumanii lui. Bărbat nu mai e, iar armata e risipită. Asta înseamnă că suntem singuri în acest moment. Împotriva noastră se ridică trei, dacă nu patru forțe. Singura scăpare e să părăsim cu tot cu familiile noastre ținuturile și să ne așezăm în stânga Oltului. Avem câteva locuri unde sunt scaunele noastre de judecată, de pe vremea alungării tătarilor din acele ținuturi, ba chiar am întărit câteva cetăți acolo. Către acele zone ne vom îndrepta.
Se făcu liniște. Ceea ce auzeau întrecea orice închipuire. Practic urmau să părăsească viața lor și s-o ia de la capăt în ținuturi în care încă nu se știa cine domnește, ținuturi împărțite în mici cnezate, așezate lângă tătarii lui Nogai, lângă vlaho-bulgarii lui Asan și nu în ultimul rând lângă sârbii lui Uros al lll lea.
Tot avutul lor, toată agoniseala, familiile lor, așezările lor. Se va schimba toată viața lor. Și totuși asta era singura soluție să scape cu viață .Și ironia sorţii, singurii lor aliați rămâneau tătarii contra cărora își vărsaseră sângele și pe care îi învinseseră de câteva ori. Iar creștinii îi hăituiau ca pe fiare. Creștinii pentru care se luptaseră cu tătarii și ale căror vieți și avuții le protejaseră până acum.
La Trascău era veselie mare. Vestea înfrângerii lui Bărbat pe Milcov căzu cum nu se putea mai bine. Odat își îndrepta armata către ținuturile făgărășene, pe sub munte. Erau numai călăreți. Bine echipați, reprezentau floarea armatei cumane. Pentru Andrei lucrurile se așezau după voia lui.
- Va urma
