Poemul zilei(487)
Poemul zilei
Bertran de Born
Mă apăr, doamnă: reazim pâra n-are;
nu-i cum zic aste guri clevetitore;
te rog, dar, dulce doamnă, fără pată,
duioasă, dreaptă, nerăzbunătoare,
gingașă, blândă și fermecătoare,
să nu-mi poți fi, prin bârfa lor, luată!
Să-mi pierd, ba de la-ntâia aruncare,
eretele, iar șoimul mi-l omoare
în mână chiar, și-l jumulească-ndată,
de nu m-aprinzi doar tu, fără-ncetare,
chiar dacă alta vrea, îmbietoare,
să mă primească lângă ea, culcată.
Am să-ți aduc o altă-ncredințare,
și nu-mi doresc o pacoste mai mare:
de ți-am greșit măcar în gând, vreodată,
când singuri, în iatac sau sub frunzare
vom fi, să simt că-n mine vlaga moare,
iar din necaz nimic să nu mă scoată!
La joc, de-mi pun norocul la-ncercare,
rămâne-mi goală punga la plecare,
mă părăsească iscusința toată;
de piaza rea să n-am defel scăpare,
de m-am uitat, măcar din întâmplare,
la alta decât tine, adorată.
Să am, în parte, un castel, în care
stăpâni tot turnul câte patru are,
iar între ei, o ură ne-mpăcată;
să-mi trebuiască pază și-ajutoare;
arcași, pândari și doctori mă-nconjoare,
la alta de râvnii, măcar o dată!
Alt cavaler să-ți intre în favoare,
încât să stau să mor de supărare;
pe mare pânza-mi steie neumflată;
la Curte straja calce-mă-n picioare;
s-o șterg întâiul dintr-o-ncăierare,
de-i pâra lor, cumva, întemeiată!
(din poezia trubadurilor provensali, italieni, portughezi a truverilor și a
munnesängerilor în versiune originală și în traducerea lui Teodor Boșca, Ed. Dacia, 1980).
