Literatura
Poemul zilei(93)
Fum
Théophile Gautier
Sub pomi, gheboasă și bătrână,
Cocioaba crește mușchi pe prag,
Acoperișu-i stă pe-o rână,
Din ziduri roase anii trag.
Obloanele la geam sunt trase,
Dar urcă din dărâmături
Un duh, ca-n zilele geroase,
Suflarea caldă-a unei guri.
Un tirbușon de fum, filetul
Sucindu-și-l spre cer mereu,
Din sufletul căsuței, bietul,
Îi duce vești lui Dumnezeu.
(din Lirica franceză modernă, florilegiu alcătuit, tradus, adnotat și cu o postfață de C.D.Zeletin, Ed. Albatros, 1981).